DCNews Stiri Comparație cu Franța. Nu legislația ne lipsește! Barraud: Nu suntem capabili în România

Comparație cu Franța. Nu legislația ne lipsește! Barraud: Nu suntem capabili în România

Românei nu-i lipsește legislația, ci un factor esențial în relația cu cetățeanul.

Claudia Puiu Barraud, consultant în politici publice, a vorbit, în emisiunea „Diaspora creativă – gânduri pentru ACASĂ”, despre sistemul de stat din România și cel din Franța. 

”În România, avem un sistem instituțional bine pus la punct, pentru că suntem o țară civilizată, europeană și pentru că am reușit să transpunem legislația europeană în țară. Avem o legislație bine pusă la punct. Carența o întâmpinăm când este vorba despre implicare umană. Școlile de funcționari publici din România încă nu au adoptat acel model de funcționar public care să relaționeze cu omul. Ei rămân bun teoreticieni - și eu eram un bun teoretician în România și cunoștințele asimilate sunt net superioare celor asimilate funcționarilor publici din Franța. Dar, în momentul în care suntem obligați să emitem opinii, dar care să fie implementate, nu suntem capabili în România. Încă mă uit, pentru că vin des în țară, și sunt uimită cum colegii mei juriști au tendința de a lua acel material legislativ în față și-l citesc cetățeanului. Nu este adaptat relației stat  - cetățean” spune Claudia Puiu Barraud, atrăgând atenția că este foarte greu să îndeplinești fișa de post când ești încărcat cu informații, dar nu știi să le transmiți. 

Vezi mai mult în video: 

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri