DCNews Sport Personalitati din sport Carlos Alcaraz, relație cu un model american. Cine este iubita spaniolului, cu șase ani mai mare

Carlos Alcaraz, relație cu un model american. Cine este iubita spaniolului, cu șase ani mai mare

Sursa foto: Agerpres

Carlos Alcaraz, în vârstă de 22 de ani, a fost surprins la US Open în compania noii sale iubite. Conform declarațiilor surorii modelului de costume de baie, Brooks Nader, spaniolul are o relație cu aceasta, potrivit The Sun.

Alcaraz a cucerit, duminică, titlul la US Open, al doilea din carieră, învingându-l pe italianul Jannik Sinner și consolidându-și statutul de lider mondial în tenis. În timp ce performanțele sale sportive sunt remarcabile, viața personală a tânărului sportiv atrage, de asemenea, atenția publicului.

La începutul acestui an, s-a speculat că Alcaraz ar avea o relație cu jucătoarea britanică Emma Răducanu, însă sportiva cu origini românești a subliniat că e vorba doar despre o prietenie solidă. 

Săptămâna trecută, într-o apariție la emisiunea Jimmy Kimmel, Brooks a fost întrebată dacă are o relație cu Jannik Sinner, după ce fusese observată la US Open. „Nu cred că el juca atunci. Ești aproape, ești pe aproape”, a răspuns modelul.

De fapt, ea asistase la meciul lui Alcaraz, din turul al patrulea, împotriva francezului Arthur Rinderknech.

Sora lui Brooks, Grace Ann, a confirmat oficial relația în timpul unui eveniment de la New York Fashion Week, organizat de Raising Cane's: „Zvonurile sunt adevărate. Dating este un termen relativ, dar știu că el este omul momentului”.

Brooks Nader, cu șase ani mai mare. A divorțat de fostul partener

Originară din Louisiana, Brooks a fost căsătorită cu antreprenorul în publicitate Billy Haire, iar apoi a avut o relație cu Gleb Shevchenko, partenerul ei din versiunea americană a emisiunii Dancing with the Stars, relație care s-a încheiat în luna aprilie.

Pe plan profesional, Alcaraz a avut o săptămână încărcată după victoria de la US Open. Ibericul a apărut în emisiunea Today alături de campioana de la US Open din acest an, bielorusa Aryna Sabalenka și a avut parte de un moment stânjenitor, când a fost numit „Jannik” de către colega sa de breaslă.

Sportivul și-a schimbat recent look-ul, alegând un blond platinat, după ce, înainte de turneu, a surprins publicul cu o tunsoare extrem de scurtă.

 

Citește și: Carlos Alcaraz și-a explicat schimbarea radicală de look, după victoria în primul tur de la US Open - FOTO în articol

Știri similare din categoria Personalitati din sport Vezi toate articolele