DCNews Sport Bosnia Herțegovina - România, pe 15 noiembrie. Cine transmite meciul la TV și care e lotul României

Bosnia Herțegovina - România, pe 15 noiembrie. Cine transmite meciul la TV și care e lotul României

Bosnia Herțegovina - România, pe 15 noiembrie. Cine transmite meciul la TV și care e lotul României. Sursa foto: Agerpres

Partida cu Bosnia se anunță un duel de foc, în contextul în care cele două echipe se află în luptă directă pentru obținerea locului doi în grupă. Teoretic, poziția secundă ar putea aduce adversari mai ușori pentru România la barajul din primăvară, unde naționala este sigură de participare.

Prima TV transmite la TV meciul Bosnia Herțegovina - România

Partida Bosnia - România va putea fi urmărită la TV pe postul Prima TV, dar și la Radio România Actualități, sâmbătă, de la ora 21:45.

Meci decisiv pentru calificarea la CM 2026

Meciul cu Bosnia, programat sâmbătă, este decisiv pentru naționala României în contextul calificărilor pentru Cupa Mondială 2026. Chiar dacă România și-a asigurat deja matematic participarea la baraj, partida rămâne importantă pentru din mai multe puncte de vedere, respectiv locul final în grupă. O victorie ar putea consolida poziția secundă și ar putea influența adversarii de la barajul pentru Cupa Mondială 2026 din SUA.

Bosnia - România, test de orgoliu pentru "tricolori"

Meciul cu Bosnia va fi un test de orgoliu pentru "tricolori". România - Bosnia Herțegovina s-a terminat cu scorul de 0-1, pe Arena Națională din București, în luna martie. De asemenea, selecționerul Mircea Lucescu va putea testa tactici și titulari înaintea barajului de la CM 2026.

Vezi și - Bosnia Herțegovina - România. Miză uriașă pentru ”tricolori” chiar dacă și-au asigurat matematic calificarea la barajul pentru CM 2026

Lotul României pentru meciul cu Bosnia

Lotul României pentru meciurile cu Bosnia este următorul:

Portari: Ionuț RADU, Ștefan TÂRNOVANU, Marian AIOANI

Fundași: Andrei RAȚIU, Deian SORESCU, Virgil GHIȚĂ, Bogdan RACOVIȚAN, Adrian RUS, Lisav EISSAT, Nicușor BANCU, Alexandru CHIPCIU;

Mijlocași: Marius MARIN, Vladimir SCRECIU, Răzvan MARIN, Vlad DRAGOMIR, Ianis HAGI, Florin TĂNASE, Darius OLARU, Dennis MAN, David MICULESCU, Valentin MIHĂILĂ, Ștefan BAIARAM, Claudiu PETRILA;

Atacanți: Denis DRĂGUȘ, Daniel BÎRLIGEA, Louis MUNTEANU.

România se află pe locul trei, în grupa H, înainte de ultimele două etape, iar Bosnia se află pe locul secund, cu trei puncte mai multe. Austria este pe primul loc, cu 15 puncte acumulate.

Vezi și - Ianis Hagi, gol spectaculos în Turcia: fiul „Regelui” readuce magia numelui Hagi 

Știri similare din categoria Fotbal Vezi toate articolele