Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării cere Rusiei să elibereze marinarii ucraineni luaţi prizonieri

Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării a decis sâmbătă că Rusia trebuie să îi elibereze pe cei 24 de marinari ucraineni luaţi prizonieri în 25 noiembrie 2018 în Strâmtoarea Kerci, transmite Reuters. 

Marinarii au fost ridicaţi de pe trei nave, împotriva cărora marina militară rusă a deschis focul, în timp ce treceau prin strâmtoarea care leagă Marea Neagră de Marea Azov. Instanţa din Hamburg a cerut Rusiei să elibereze imediat navele şi marinarii şi a afirmat că atât Moscova, cât şi Kievul trebuie să se abţină de la orice acţiuni care ar putea agrava diferendul bilateral.

'Tribunalul notează că orice acţiune care afectează imunitatea navelor militare poate provoca daune grave demnităţii şi suveranităţii unui stat şi îi poate submina securitatea naţională', a declarat preşedintele instanţei, Jin Hyun Paik.

Ucraina a cerut deja eliberarea marinarilor şi returnarea navelor confiscate, dar Rusia nu a dat curs nici acestei solicitări, nici celei similare formulate de Uniunea Europeană. Sâmbătă, ministerul de externe al Rusiei a comunicat că nu a participat la audieri şi că intenţionează să îşi susţină punctul de vedere conform căruia arbitrajul nu are jurisdicţie asupra incidentului din Strâmtoarea Kerci. Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării a fost înfiinţat prin Convenţia ONU din 1982 privind dreptul mării, semnată atât de Rusia, cât şi de Ucraina, însă nu dispune de mijloace prin care să îşi impună deciziile. Un tratat bilateral stabileşte că atât Rusia, cât şi Ucraina au dreptul de a folosi Marea Azov, dar tensiunile în regiune au crescut după ce Rusia a anexat Crimeea, în 2014.

Ulterior, Rusia a construit un pod rutier peste Strâmtoarea Kerci. Ambele ţări au reclamat întârzieri ale transportului maritim şi hărţuiri. În privinţa incidentului din 2018, Moscova susţine că a fost vorba de o provocare din partea Kievului şi că navele ucrainene - două vase cu artilerie, blindate, şi un remorcher - au intrat ilegal în apele teritoriale ruse, obligând serviciul rus de securitate FSB să intervină.

Ministrul adjunct de externe al Ucrainei, Olena Zerkal, a apreciat că 'ordinul tribunalului este un semnal clar pentru Rusia că nu poate încălca nepedepsită legislaţia internaţională' şi a adăugat că se aşteaptă ca Moscova să se conformeze rapid deciziei instanţei. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că eliberarea navelor şi a marinarilor ar fi primul indiciu privind intenţia conducerii de la Moscova de a pune capăt conflictului cu Ucraina. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel