Urmărește emisiunea live


STUDIU: Locuinţele românilor, situaţie gravă

Problemele de locuit, precum igrasie sau lipsa iluminării, afectează două din cinci persoane, în România, conform unui studiu INS.

Problemele de locuit, precum igrasie, ferestre deteriorate sau lipsa iluminării afectau aproape două din cinci persoane în 2016, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS) transmisă la solicitarea AGERPRES.

"În anul 2016, problemele de locuit afectează aproape două din cinci persoane (38,7%). Faţă de anul 2013, s-a înregistrat o scădere cu 4,9 puncte procentuale, dar situaţia nu poate fi considerată bună. Starea este chiar mai gravă dacă se are în vedere faptul că, în cea mai mare parte, persoanele considerate deprivate au mai mult de o problemă privind condiţiile de locuit. Cele mai numeroase sunt cazurile în care există două elemente componente ale deprivării materiale din punct de vedere al condiţiilor de locuit, acestea afectând 20,9% din populaţie", se arată în document.

Potrivit studiului, persoanele care cumulează trei probleme reprezintă mai puţin de o zecime din populaţie, primele trei categorii însumând mai mult de 90% din totalul persoanelor deprivate din punct de vedere al condiţiilor de locuit.

"Deficienţele resimţite cel mai acut de populaţia României, referitoare la condiţiile de locuit, sunt lipsa în interiorul locuinţei a grupului sanitar propriu sau a băii/duşului: 32,6%, respectiv 30,5%. De asemenea, 13,3% din persoanele din ţara noastră trăiesc în locuinţe cu pereţi sau podele deteriorate. Tendinţa acestor probleme legate de locuinţă a fost de scădere treptată. Comparativ cu anii anteriori, ponderea persoanelor care se confruntă cu lipsa unor condiţii adecvate de locuit este în scădere, de la 43,6% în anul 2013 la 38,7% în anul 2016", informează INS.

Condiţiile de locuit pot constitui, în anumite situaţii, un motiv de deprivare destul de serios dacă avem în vedere că, pe termen lung, ele pot afecta chiar starea de sănătate a populaţiei. Este cazul existenţei unor caracteristici necorespunzătoare ale locuinţei, precum existenţa unor pereţi cu igrasie, ferestre deteriorate, lipsa unei iluminări corespunzătoare a locuinţei, lipsa băii/duşului sau a grupului sanitar în interiorul locuinţei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel