Rachete PATRIOT. Mihai Fifor, anunț important

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, dă asigurări că sistemul Patriot va fi achizionat până la finele anului curent.

”Legat de programele de înzestrare ale armatei, dintre care Patriot este poate cel mai important de anul acesta, pot să vă spun cu toată răspunderea că programul se derulează așa cum trebuie, până la finele anului vom încheia acest program și vom achiziționa acest sistem așa cum ne-am propus.”, a spus Fifor la Antena 3.

Ministrul Apărării susține că cei 2% vor fi cheltuiți ”fără niciun fel de problemă” până la sfârșitul anului 2017.

”Se întâmplă câteodată la comisii să nu existe cvorum, dar de la a încerca să o ducem de PSD-ALDE de acest lucru și ceea ce se întâmplă, mai mult, să speculăm că PSD sau ALDE nu ar dori ca acest program să se deruleze cum trebuie mi se pare deja prea mult. Eu vă spun încă o dată cu toată răspunderea că programul va fi finalizat până la finele anului și din cei 2%, 40% alocați înzestrării armatei, vor fi cheltuiți exact cum ne-am propus. În ceea ce ne privește, eu zic că sunt în grafic. Sunt proceduri care se derulează într-un anume ritm. Eu zic că săptămâna viitoare vom vota în plenul Senatului acest proiect de lege, urmând să plece imediat la Camera Deputaților și cred că, cel mai târziu, cealaltă săptămână, vom avea proiectul de lege promulgat și publicat în Monitorul Oficial, astfel încât să putem să semnăm scrisoarea de acceptare pe care o facem în această tranzacție de la Guvern la Guvern. De îndată ce acest acord va fi semnat vom putea face și plata către guvernul american.”, a mai adăugat ministrul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel