"Am transmis astăzi președintelui României, tuturor președinților partidelor parlamentare și liderului grupului parlamentar al minorităților naționale solicitarea de a adopta urgent un Pact pentru Sănătate, care să garanteze românilor că, indiferent cine va fi la conducerea țării, sănătatea va fi prioritatea absolută.
Renunțați la conflict! Renunțați la vrajbă! Acum e nevoie de #acțiune unitară pentru viața și siguranța românilor, acțiune cerută, de altfel, și de cadrele medicale, de Colegiul Medicilor și de reprezentanții SANITAS.
- Niciun român nu trebuie să mai fie lăsat fără asistență medicală.
- Niciun român nu trebuie să mai fie victimă a sistemului de sănătate în țara lui.
- Niciun medic, nicio asistentă medicală nu trebuie să mai fie învinovățiți pentru situația dezastruoasă a spitalelor.
Măcar acum, în al doisprezecelea ceas, trebuie să ne angajăm pentru #viitor și să ne #asumăm, cu toții, acest pact.
Cine nu înțelege acest lucru și va continua să speculeze politic tragediile sistemului medical va fi judecat aspru de români!" a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News