EXCLUSIV  Prof dr Emanoil Ceaușu: Adevăruri nespuse despre pandemia COVID-19. Academia de Sănătate

Prof dr Emanoil Ceaușu, reputat specialist în Boli Infecțioase, vine la Academia de Sănătate luni, 5 aprilie, de la ora 11.00, pentru a spune ce este adevărat și ce este fals din informațiile vehiculate despre tratamentele folosite în pandemia COVID-19, acest teribil flagel cu care omenirea se confruntă de mai bine de un an. Emisiunea este realizată de prof dr Irinel Popescu. 

„La această nouă ediție a emisiunii Academia de Sănătate îl vom avea ca invitat pe domnul prof dr Emanoil Ceaușu, medic primar Boli Infecțioase și Tropicale, de la Universitatea de Medicină Carol Davila București și de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Capitală, unul dintre spitalele de primă linie în lupta cu pandemia COVID-19. Evident, în cadrul discuției vom aborda problema pandemiei, domnul profesor Ceaușu este și membru al Comisiei de Boli Infecțioase a Academiei Române”, a explicat prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate. 

De altfel, prof dr Emanoil Ceaușu a participat la elaborarea monografiei „Pandemia COVID-19 în România”, apărută în vara anului trecut. În momentul de  față se află sub tipar cel de-al doilea volum al seriei inițiată de Academia Română dedicată pandemiei COVID-19, iar domnul profesor Emanoil Ceaușu figurează de asemenea printre autori. 

„Evident, subiectul pe care îl discută luni, și la care am revenit din tip în timp în această emisiune, îl constituie acest teribil flagel cu care se confruntă omenirea de peste un an de zile. Devine din ce în ce mai greu la abordul la nivelul mass-media, pentru că în mass media au fost vehiculate și părerile oficiale, promovate protocoalele stabilite de societăți științifice, de autorități recunoscute în materie, dar tot în mass-media au fost dezbătute și păreri uneori de nota științifică în care ar trebui să fie abordată o boală care, la rândul lor, au stârnit controverse. Aceste controverse au fot amplificate și au avut un impact de multe ori negativ la nivelul întregii populații. Deci, suntem într-un moment în care aș spune că abordul mediatic trebuie făcut cu foarte multă grijă, așa încât să nu obținem contra-efecte”, a mai arătat prof dr Irinel Popescu. 

Emisiunea Academia de Sănătate va fi transmisă LIVE, luni, 5 aprilie, de la ora 11.00, simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy