Primar trimis în judecată pentru fapte petrecute între 2011 și 2021. DNA îl acuză că a cerut mită pentru a-și îndeplini sarcinile

foto pixabay
foto pixabay

Procurorii DNA Timișoara l-au trimis în judecată pe primar, sub control judiciar. O altă persoană acuzată alături de primar și-a recunoscut vinovăția. 

Este vorba de Baba Păun, ”la data faptei primar al comunei Șopotu Nou, județul Caraș-Severin, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.” după cum arată DNA. El, dar și o altă persoană, sunt acuzați că au cerut și au primit bani pentru a îndeplini atribuții care, în mod normal, le reveneau. 

Iată care sunt faptele de care este acuzat: 

”În perioada 2011 – iunie 2021, inculpatul Baba Păun, în calitate de primar, și o altă persoană, diriginte de șantier, ar fi pretins de la reprezentantul unei firme de construcții (martor în cauză), un procentaj de 5% din valoarea fiecărei facturi emise în cadrul unui contract finanțat din fonduri nerambursabile ce avea ca obiect “înființare sistem de alimentare cu apă potabilă în comuna Șopotu Nou, rețea de canalizare și stație de epurare în comuna Șopotu Nou, modernizare străzi și drumuri comunale în comuna Șopotu Nou, modernizare cămin cultural Stancilova, jud. Caraș – Severin”, încheiat în anul 2011 de Primărie cu societatea omului de afaceri.

Concret, în contextul menționat mai sus, cele două persoane ar fi primit, în mai multe tranșe, sume de bani și foloase necuvenite, după cum urmează:

- inculpatul Baba Păun - sumele de 15.500 euro și 25.000 lei,

- dirigintele de șantier – suma totală de 98.000 lei și materiale de construcții și obiecte sanitare în valoare totală de 59.864 lei.

Foloasele respective ar fi fost pretinse și primite de primar și de cealaltă persoană în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu, respectiv acceptarea la plată a documentelor emise de societatea martorului (situații de lucrări), recepția, plata lucrărilor executate, etc.

Dirigintele de șantier, prins în flagrant

În același context, la data de 11 iunie 2021, dirigintele de șantier ar fi primit de la omul de afaceri suma de 38.000 de lei (reprezentând o tranșă din cei 98.000 lei menționați mai sus), moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului față de două bunuri imobile ce aparțin inculpatului Baba Păun. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.

Acord cu dirigintele de șantier, de recunoaștere a vinovăției

Anterior, la data de 22 iulie 2021, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu dirigintele de șantier pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

- 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita de a exercita profesia de diriginte de șantier.

Facem precizarea că trimiterea în judecată și acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” arată DNA. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel