O pizza apare într-o pictură veche de 2.000 de ani, descoperită în situl arheologic din Pompeii. Ce spun experţii

foto: Ministerul Culturii, Italia
foto: Ministerul Culturii, Italia

Ce caută pizza într-o pictură veche de 2000 de ani, dacă prima dată a fost servită în Manhattan în 1905?

O pictură de acum 2000 de ani, descoperită în zona Pompeii, i-a luat prin surprindere pe arheologi dar şi pe restauratorii care, iniţial, au confundat platoul cu o plăcintă. La o analiză mai atentă se pot observa ingredientele specifice de pe o pizza, probabil măsline care se găseau la discreţie în zonă, ierburi aromatice, carne şi poate ciuperci. Sunt specialişti care spun că în pictură nu apare, de fapt, o pizza. Pentru că pizza a apărut în meniul nostru la începutul anilor 1900, ci mai degrabă ar fi focaccia, strămoşul pizzei, o specialitate care se mânca des în Roma Antică.

Ceea ce se credea iniţial a fi o pizza, aşezată alături de o cupă de vin şi un vas cu fructe, se poate vedea cu ochiul liber într-un tablou vechi, descoperit de arheologi la Pompeii, în apropiere de Napoli. Fresca a fost găsită în urma noilor săpături, pe pereții unei vechi case pompeiane.

Evident că nu este vorba strict de o pizza, așa cum o cunoaștem cu toții, în ziua de astăzi, chiar dacă pare să aibă toate ingredientele clasice pe ea (deducem din petele de culoare), însă la o vedere mai atentă par să lipsească roșiile și mozzarella.

„Ceea ce vedem în această pictură seamănă cu o pizza, dar în mod evident nu este una, deoarece lipsesc unele dintre ingredientele sale caracteristice, cum ar fi roşiile şi mozzarella”, a explicat într-un comunicat conducerea sitului inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Acest tip de reprezentări, cunoscut în Antichitate sub numele grecesc de „xenia”, a fost inspirat de „darurile de ospitalitate”, oferite oaspeţilor conform unei tradiţii greceşti care datează din perioada cuprinsă între secolele III şi I î.Hr. „Este imposibil să nu te gândeşti la pizza, apărută ca un fel de mâncare 'sărăcăcios' în sudul Italiei, care a cucerit acum lumea şi este servită chiar şi în restaurantele cu stele”, a comentat directorul sitului Pompeii, germanul Gabriel Zuchtriegel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel