Nicoleta Pauliuc: Cinci gânduri la începutul Săptămânii Luminate

Facebook Nicoleta Pauliuc
Facebook Nicoleta Pauliuc

Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei pentru Apărare, ordine publică şi siguranță națională din Senatul României, a transmis un mesaj la începutul Săptămânii Luminate.

”Cinci gânduri la începutul Săptămânii Luminate


1. Am văzut foarte mulți tineri la Biserică în ultima perioadă. Recursul la credință este o ancoră în vremuri incerte și descoperirea lui Dumnezeu este o veritabilă pavăză.

2. Moscova nu are niciun Dumnezeu. Armata Roșie a bombardat nemilos Ucraina, omorând oameni nevinovați, până și în sfânta zi de Paște. Asta în contextul în care ei se prezintă lumii drept mari faruri călăuzitoare ale creștinismului în fața „globaliștilor neomarxiști”. Măcar cu ocazia Învierii Domnului Iisus Hristos să fi luat și ei o pauză.

3. Provocările rusești din Transnistria sunt un simptom al neputinței armatei rusești în Ucraina. Vor să abată atenția de la înfrângerile pe bandă rulantă.

4. Europa se trezește din coșmarul populist. În ultimele șase luni, au existat victorii împotriva extremei drepte sau stângi în Franța, Cehia, Bulgaria și Slovenia. Vorbim de o tendință care oferă încredere în restartarea în forță a proiectului unic european pe care populiștii de tot soiul îl vor distrus.

5. Astăzi, pe 26 aprilie, se împlinesc 36 de ani de la accidentul de la centrala nucleară de la Cernobîl. Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

România are ca pilon fundamental pentru obținerea independenței energetice energia atomo-electrică, dar va fi folosită tehnologie americană de ultimă generație sigure și eficiente în exploatare. Sunt trei direcții de acțiune: a) retehnologizarea reactoarelor 1 și 2 de la Cernavodă; b) construirea reactoarelor 3 și 4 tot la Cernavodă; c) construirea a 12 module de centrale nucleare de dimensiuni reduse.”, a scris Nicoleta Pauliuc, pe contul de Instagram.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Nicoleta Pauliuc (@pauliuc_nicoleta)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel