Deputaţii de la UDMR se vor abţine la votul de marţi asupra moţiunii simple pe Sănătate, a anunţat deputatul Vass Levente.
"Stimaţi colegi din Opoziţie, cu tot regretul, nu am găsit conturat în iniţiativa dvs. principiile de bază al analizei unui program politic imperios necesar într-un astfel de act cu referire la îmbunătăţirea accesibilităţii pacienţilor, la serviciile de sănătate, lamentări asupra scăderii vulnerabilităţii populaţiei cu risc, scăderea plăţii informale, ceea ce ridică grave probleme atât în relaţia medic-medic, cât şi în relaţia medic-pacient. (...) Ajung unui prim-ministru sau chiar unui ministru al Sănătăţii nouă luni să-şi realizeze programul? Acestea sunt motivele noastre de a ne abţine şi de a nu susţine moţiunea simplă", a spus Vass Levente la dezbaterea moţiunii simple din Parlament.
El a subliniat că UDMR susţine găsirea resurselor financiare necesare pentru spitalele regionale şi reabilitarea spitalelor vechi.
"Domnule ministru, neliniştea noastră în ceea ce priveşte creşterile salariale este mai degrabă legată de lipsa unor pachete legislative şi administrative, întrucât aceste creşteri salariale ar trebui să se reflecte şi în creşterea calităţii actului medical, prin îmbunătăţirea serviciilor ambulatorii, creşterea accesibilităţii, şi prin programe de lucru special concepute. Şi nu mai vorbim de scăderea plăţii informale", a adăugat deputatul UDMR, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu