EXCLUSIV  Mâncarică de vinete cu roșii și castraveți murați. Rețetă delicioasă

Mâncărica de vinete cu roșii și castraveți murați reprezintă un fel delicios de mâncare, mai ales dacă ești vegetarian sau ții post, ori pur și simplu vrei să mănânci mai sănătos. Iată rețeta pilotului Cezar Osiceanu.

Ingrediente

- câţiva castraveciori cornichon muraţi în oţet tăiați mărunt

- 2-3 vinete coapte bine, tocate mărunt şi des

- 3-4 roşii tăiate cubuleţe

- 1 ceapă roşie tăiată mărunt

- 2-3 căţei de usturoi tăiaţi feliuţe subţiri

Cum se prepară

"Punem în tigaia de teflon întâi ceapa să se călească uşor şi apoi punem peste ea cubuleţele de roşii pentru câteva minute bune şi la foc potrivit, amestecând mereu. Cam după 3-4 minute, turnăm vinetele peste şi amestecăm iar, vreo 5 minute, după care îmbălsămăm bine tigaia cu o jumătate de pahar de vin alb şi parfumat împreună cu cubuleţele de castraveţi muraţi şi usturoiul tăiat feliuţe subţiri. După alte 10 minute de stat în tigaie, totul este gata şi miroase minunat! În farfurie, când punem mâncărica, presărăm şi pătrunjel tăiat proaspăt pentru culoare, miros şi aspect", explică pilotul Cezar Osiceanu în cartea pe care urmează să o publice, în curând.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel