Liviu Dragnea, atenționare pentru un ministru tehnocrat

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că nu vede la Anca Dragu dorinţa de a mişca lucrurile prin instrumentele financiare pe care le are la dispoziţie şi a adăugat că aceasta ar trebui să înţeleagă că este ministru de Finanţe, nu funcţionar, potrivit Agerpres.

"Ce am sesizat şi eu, am vorbit şi cu colegii, nu stăpâneşte foarte bine informaţiile de acolo, pentru că, din păcate, au fost câteva întrebări, una pusă chiar de mine, la care n-a avut răspuns. A trebuit să se consulte sau a intervenit unul dintre secretarii de stat care au fost prezenţi. Nu văd la doamna ministru o deschidere şi o dorinţă de a mişca lucrurile, prin instrumentele financiare pe care le gestionează Ministerul de Finanţe. Chiar aseară am văzut la o televiziune o emisiune despre un formular îngrozitor privind TVA-ul, 15 pagini, sunt multe companii care reclamă lucrul acesta. Eu sper ca doamna ministru să înţeleagă că este ministru de Finanţe, deci ministru de Finanţe, nu funcţionar, chiar dacă a fost un funcţionar bun, se zice, la FMI. Ministrul de Finanţe trebuie să facă politica de finanţe şi ministrul de Finanţe poate să genereze dezvoltare economică în ţară sau nu, sau stagnare", a precizat Liviu Dragnea, miercuri, la Parlament, întrebat despre prestaţia de săptămâna trecută a ministrului de Finanţe, Anca Dragu, în faţa deputaţilor PSD.

Preşedintele PSD a adăugat că a convenit cu colegii din grupul social-democrat de la Cameră să ia o pauză în ceea ce priveşte întâlnirile cu miniştrii din Cabinetul Cioloş. Potrivit liderului PSD, aceste reuniuni devin tot mai plictisitoare, pentru că nu spun nimic, nu prea dau răspunsuri şi ne şi încurcă, pentru că, în loc ca luni după-amiază să avem discuţii despre activitatea parlamentară şi legislativă de aici, din Cameră, vorbim discuţii şi cred că nu mai e cazul, deocamdată.

'Eu am vorbit cu colegii mei, cred că trebuie să luăm o pauză, pentru că întâlnirile grupului nostru cu miniştrii sunt din ce în ce mai plictisitoare, pentru că nu spun nimic, nu prea dau răspunsuri şi ne şi încurcă, pentru că, în loc ca luni după-amiază să avem discuţii despre activitatea parlamentară şi legislativă de aici, din Cameră, vorbim discuţii şi cred că nu mai e cazul, deocamdată', a spus Dragnea, întrebat dacă în perioada următoare se are în vedere invitarea în Parlament la grupul PSD şi a altor miniştri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel