Konica Minolta Business Solutions prezintă conceptul „Wevolution” la Conferința de Leadership European 2013

Konica Minolta Business Solutions a reunit peste 1.100 de parteneri de retail din Europa la Conferința de Leadership European 2013, desfășurată la Barcelona pe data de 25 octombrie, sub sloganul “Wevolution”. Cu această ocazie, Masatoshi Matsuzaki, președinte și CEO al Konica Minolta Inc, a declarat că acesta este rezultatul fuziunii dintre Konica Inc și Minolta Inc din 2003: după zece ani, compania este mai puternică decât oricând.

La Conferința de Leadership European a companiei (ELC), Ken Osuga, președintele Konica Minolta Business Solutions Europa, a subliniat importanța conceptului de “Wevolution”, care a stat la baza conferinței și care descrie evoluția comună a Konica Minolta împreună cu partenerii săi de retail, de la statutul de furnizor de hardware la cel de furnizor de servicii axat pe hardware. "Clienții noștri se confruntă cu multe schimbări fundamentale ale mediului de lucru, ceea ce duce la creșterea cererii pentru soluții suplimentare. Konica Minolta și-a consolidat portofoliul de servicii IT astfel încât să poată oferi partenerilor instrumentele necesare pentru ca la rândul lor să ofere clienților servicii noi de imprimare.”

Un exemplu în acest sens este Konica Minolta Cloud, un proiect ce va intra în producție anul viitor. Un alt exemplu îl reprezintă gama produselor de stocare în rețea (NAS), de la Konica Minolta. "Mulți dintre clienții noștri finali sunt întreprinderi mici și mijlocii. Pe măsură ce evoluează, aceștia conștientizează nevoia unor produse de stocare în rețea dar preferă să nu aloce bani pentru soluții dedicate. În aceste cazuri, partenerii noștri pot oferi configurarea și întreținerea acestor sisteme", a declarat Osuga. În producția digitală, Konica Minolta s-a bucurat de avantajele trecerii de la tehnologia offset la cea digitală: "Digitalul nu este doar o opțiune mai ieftină, ci poate face, de asemenea, lucruri pe care offset-ul nu le permite, cum ar fi printarea de date variabile", a adăugat Ken Osuga. "Imprimarea pe suporturi speciale poate deschide noi oportunități de piață și permite partenerilor noștri să creeze soluții unice care satisfac nevoile specifice ale clienților lor."

În calitate de keynote speaker al evenimentului, renumitul economist suedez Kjell Nordstroem a subliniat importanța pe care o are conceptul “Wevolution”, ca strategie într-o perioadă în care cooperarea și colaborarea devin din ce în ce mai importante la nivel global: „Wevolution este noua etapă în care intrăm cu toții. Se întâmplă în aproape toate domeniile de activitate umană și cred că urmează să vedem situații de colaborare fără precedent. Suntem acum în fața unui nou început.“

Un spațiu important în zona de expozițiela ELC Konica Minolta, a fost alocat prezentării fluxurilor de lucru și aplicațiilor care generează afaceri pentru partenerii Konica Minolta din diverse domenii de activitate. O altă secțiune a vizat implementarea de suport tehnic de la distanță și utilizarea dispozitivelor mobile, atât pentru operarea cât și pentru întreținerea echipamentelor office. Un alt domeniu de interes pentru producția digitală a fost automatizarea fluxului de lucru, care minimizează intervenția umană și crește calitatea și eficiența.

În conformitate cu tendința “Wevolution”, ELC 2013 a prezentat, de asemenea, o serie de seminarii concepute pentru a ajuta partenerii de retail să își extindă portofoliul de servicii. Un exemplu a fost sesiunea în care experții de la Google au prezentat diverse moduri de a folosi internetul pentru a genera situații de vânzare.

Konica Minolta Business Solutions Romania SRL a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi canalele de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa de peste 20 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca şi în anii precedenţi, rezultatele anului 2012 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie şi asigură servicii pentru echipamente multifuncţionale, faxuri, imprimante, echipamente de tipar digital şi oferă Servicii Optimizate de Printare bazate pe soluţii complete de management al documentelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel