INS: Aproape 3,55 milioane de elevi şi studenţi, înscrişi în sistemul naţional de educaţie în anul şcolar 2018-2019

Populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a ajuns, în anul şcolar/universitar 2018 - 2019, la 3,547 milioane de elevi şi studenţi, în scădere cu 31.300, comparativ cu anul precedent, iar numărul absolvenţilor s-a situat la 501.800, în creştere cu 0,8% la nivel comparativ, arată datele Institutului Naţional de Statistic (INS), publicate marţi.

 Potrivit statisticii, în anul şcolar/universitar 2018 - 2019, aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământul primar şi gimnazial (46,6%), în timp ce aproximativ o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (17,8% şi, respectiv 15,4%).

Din totalul populaţiei şcolare cuprinsă în sistemul de educaţie, 50% au fost elevi şi studenţi de sex masculin, iar 72% au studiat în mediul urban. La nivel comparativ cu anul şcolar/universitar anterior, învăţământul antepreşcolar şi preşcolar, învăţământul postliceal şi învăţământul profesional sunt nivelurile care au înregistrat creşteri ale populaţiei şcolare (+5.400 de copii, +500 elevi, respectiv +200 elevi). De asemenea, în învăţământul profesional au fost înscrişi 90.500 de elevi, acesta rămânând în continuare nivelul educaţional cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare (2,5%), urmat de învăţământul postliceal şi de maiştri, cu 92.400 elevi (2,6% din totalul populaţiei şcolare).

Totodată, învăţământul primar şi gimnazial, precum şi cel liceal, au cunoscut cele mai accentuate diminuări ale numărului de elevi înscrişi în anul şcolar 2018-2019 faţă de cel anterior (-24.300, respectiv -8.000). Conform datelor statistice, unităţile de învăţământ care au funcţionat în anul şcolar/universitar 2018-2019 au aparţinut, în principal, nivelurilor de educaţie primar şi gimnazial (57%), liceal (21,1%), respectiv antepreşcolar şi preşcolar (17,1%). În cea mai mare parte (95,1%), populaţia şcolară a fost cuprinsă în unităţile şcolare publice, iar numai 4,9% în unităţi şcolare private. Pe niveluri educaţionale, cele mai reduse ponderi ale elevilor/studenţilor înscrişi în unităţile din învăţământul public s-au regăsit în învăţământul superior (87,7%), respectiv postliceal (53,9%). În acelaşi timp, gradul de cuprindere în învăţământ al elevilor din grupa de vârsta 6-10 ani a înregistrat cel mai ridicat nivel (89,1%), comparativ cu cel al celorlalte grupe de vârstă.

Pe segmentul universitar 2018-2019, au fost înscrişi în învăţământul superior 533.700 de studenţi, din care 54,5% au fost studente. Cele mai atractive specializări (conform clasificării ISCED-F) din învăţământul superior au fost cele de afaceri, administraţie şi drept (24% din totalul studenţilor), respectiv de inginerie, prelucrare şi construcţii (20,9% din totalul studenţilor). În profil teritorial, populaţia şcolară din anul şcolar/universitar 2018-2019 a înregistrat cele mai ridicate valori în regiunea Nord-Est (614.500 de persoane), urmată de Bucureşti-Ilfov (509.200 persoane). Distribuţia populaţiei şcolare pe regiuni de dezvoltare şi niveluri educaţionale faţă de totalul fiecărei regiuni arată că ponderea cea mai ridicată s-a înregistrat în învăţământul primar şi gimnazial din regiunea Sud-Muntenia (54,2%), în timp ce învăţământul superior a fost preponderent în regiunea Bucureşti-Ilfov (33,9%). La polul opus, cele mai scăzute ponderi s-au consemnat în învăţământul postliceal şi de maiştri din regiunile Centru (1,9%), precum şi din Nord-Est şi Bucureşti-Ilfov (câte 2%).

La capitolul personalului didactic, datele INS relevă faptul că, în anul şcolar/universitar 2018-2019, acesta a însumat 234.600 de persoane. Astfel, raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice a fost de 15 elevi/studenţi la un cadru didactic. Ponderea personalului didactic de sex feminin este majoritară atât la nivelul întregului sistem educaţional (78%), cât şi pe nivelurile de educaţie: antepreşcolar şi preşcolar (99,7%), primar şi gimnazial (80,5%), postliceal şi de maiştri (77,6%), liceal (71,7%) şi profesional (67,8%). Cât priveşte numărul absolvenţilor din anul şcolar/universitar 2017-2018 şi aparţinând nivelurilor educaţionale gimnazial, liceal, profesional, postliceal şi de maiştri, respectiv superior (licenţă, master şi doctorat, cursuri postuniversitare şi programe postdoctorale de cercetare avansată), acesta a fost de 501.800 de elevi şi studenţi.

Preponderente au fost absolventele, în număr de 263.200, echivalentul a 52,4% din total, notează statistica. La sfârşitul anului şcolar 2017-2018 au absolvit învăţământul gimnazial 172.600 de elevi, cei mai mulţi dintre aceştia fiind înregistraţi în regiunea Nord-Est (19,8%). În acelaşi context, ponderea băieţilor, de 51,1%, o devansează uşor pe cea a fetelor, cu 2,2 puncte procentuale. În plus, în mediul urban, absolvenţii de gimnaziu reprezintă 55,1% din totalul absolvenţilor din acest nivel, însă, în profil teritorial, regiunile Nord-Est şi Sud-Muntenia au înregistrat ponderi mai mari ale absolvenţilor din mediul rural (58,7%, respectiv 56,6%). La nivel liceal, la finele anului şcolar 2017-2018 au absolvit 148.700 de elevi, în scădere cu 3,2% comparativ cu anul şcolar anterior, iar majoritatea absolvenţilor de liceu a urmat cursurile învăţământului de zi (88,4%).

Pe segmentul absolvenţilor din învăţământul liceal, statistica evidenţiază că aproximativ jumătate dintre aceşti au frecventat cursurile filierei teoretice (51,9% din total), 39,8% pe cele din filiera tehnologică, iar 8,3% din totalul absolvenţilor au urmat cursurile liceelor din filiera vocaţională. Datele INS arată că, în intervalul analizat, la examenul de bacalaureat s-au prezentat 136.900 de absolvenţi, din care 121.000 proveniţi din promoţia 2018, adică 88,4%. Au fost declarate reuşite 95.700 de persoane (69,9%). Din totalul absolvenţilor proveniţi din promoţia anului trecut, 91.000 de persoane (75,2%) au fost admise.

Învăţământul profesional a fost absolvit de 23.300 de elevi, din care 97,3% au urmat cursurile unităţilor şcolare aparţinând sectorului public, iar numai 2,7% pe cele din sectorul privat, în timp ce învăţământul postliceal şi de maiştri a fost absolvit de 31.000 de elevi, din care 62,7% au urmat cursurile unităţilor şcolare aparţinând sectorului public, iar peste o treime (37,3%) pe cele din sectorul privat. Pe de altă parte, în învăţământul superior, numărul absolvenţilor cu diplomă a fost de 126.300, dintre care 59,1% au fost reprezentate de studente. Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului superior au provenit cu preponderenţă din facultăţile cu profil afaceri, administraţie şi drept (26,7%), inginerie, prelucrare şi construcţii (17,1%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (13,4%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel