"Impresii din Copilărie", creațiile lui Dorin Coltofeanu. Unde le puteți vedea

Contemporanii și Institutul Cultural Român vă invită marți, 8 septembrie 2015, ora 19:00, la vernisajul expoziției personale a pictorului Dorin Coltofeanu.

Expoziția se numește "Impresii din Copilărie" și se va desfășura în spațiul Symposium, Biblioteca Națională a României.

Expoziția "Impresii din Copilărie" va cuprinde 40 de lucrări de pictură, printre care și seria de 10 lucrări care povestesc în imagini de basm cele 10 părți ale Suitei pentru vioară și pian "Impresii din Copilărie" a maestrului George Enescu: "Lăutarul", "Bătrânul cerşetor", "Pârâiaşul din fundul grădinii", "Pasărea din colivie şi cucul din perete", "Cântec de leagăn", "Greierul", "Luna prin fereastră", "Vântul în horn", "Furtună în noapte", "Răsărit de soare".

În deschiderea expoziției vor lua cuvântul Corneliu Antim, critic de artă, Liviu Jicman, Vicepreședintele ICR și Maria Pașc, curatorul expoziției.

În intro-ul festivității, invitații speciali Diana Jipa (vioară) și Angelica Postu (pian) vor intepreta un fragment din lucrarea "Impresii din Copilărie" de George Enescu.

Evenimentul expozițional "Impresii din Copilărie" este organizat de Contemporanii și Institutul Cultural Român și face parte din Bucureștiul Creativ, care se desfășoară în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 08 septembrie-30 septembrie 2015, de luni până vineri, între orele 9:00-18:00, Biblioteca Națională a României, spațiul expozițional Symposium, Bdul. Unirii nr. 22, București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel