Horoscop, sâmbătă, 11 august, 2018

Horoscop. Discuţiile pe care le au Balanțele  cu o persoană de sex opus au o conotaţie specială, de parcă l-ai simţi pe Cupidon că ar survura zona. Pentru Scorpioni, aceștia dau o  luptă între raţiune şi emoţie în interiorul lor.

BALANȚĂ

Discuţiile pe care e ai acum cu o persoană de sex opus au o conotaţie specială, de parcă l-ai simţi pe Cupidon că survolează zona. Dacă aşteptai iubirea în viaţa ta, fii foarte atent la împrejurările de bun augur ale acestei întâlniri, pentru că de aici s-ar putea naşte o relaţie cu adevărat importantă.

Mulţi îşi pot întâlni acum jumătatea predestinată, alţii iau decizii cât se poate de mature şi de înţelepte cu privire la viaţa lor sentimentală. Azi se pot clădi relaţii, azi se pot scrie poveşti de amor, azi se pot trasa direcţii de viitor în iubire, deci lasă-te dus de val şi iubeşte cu toată fiinţa ta. Nu e un joc, e ceva extrem de serios, tocmai de aceea încearcă să nu-ţi pierzi complet luciditatea din cauza fluturilor din stomac!

SCORPION

Toarnă mai multă iubire în modul tău de a comunica astăzi cu lumea, pentru că ai limba cam ascuţită şi nici nu ştii cum deranjezi pe cineva, poate mai ales pe cei dragi. Oricât de nervos ai fi, presară mai multe vorbe frumoase, glume adecvate, complimente sincere în modul tău de exprimare.

Gândeşte-te cum ţi-ar plăcea să ţi se vorbească şi poartă-te ca atare. Dacă e nevoie de un dram de impulsivitate, foloseşte pentru a stimula pe cineva care are nevoie de o încurajare, dar evită tonul critici sau ironic. Îl poţi stimula cu un pic de ton ridicat, dar elegant totuşi!

SĂGETĂTOR

Dacă pleci la drum, ia-ţi suficient timp la dispoziţie, pentru că s-ar putea să apară pe parcurs diverse aspecte neprevăzute care să prelungească deplasarea. Pleacă din timp, respectă orele exacte de plecare şi încearcă să te încadrezi perfect în program, pentru că o mică abatere te poate face să alergi pe ultima sută de metri.

Călătoria aceasta oricum va avea un rol important pentru tine, de parcă urmează să cunoşti ceva deosebit la destinaţie, ca atare ar fi bine să-ţi faci bagajele. Dacă această deplasare nu are loc tot azi, atunci poţi folosi această zi pentru pregătirea unei viitoare călătorii pe care o aştepţi cu sufletul la gură.

CAPRICORN

Se dă o luptă între raţiune şi emoţie în interiorul tău. Deşi tu eşti o fire predominant mentală, de data aceasta te încearcă tot felul de trăiri pe care nu ştii cum să le gestionezi. Chiar dacă e o situaţie în care inima ar trebui să-şi lase amprenta, tu tot pe ce-ţi transmite raţiunea te bazezi pentru că ai încredere în logica ta şi în capacitatea ta de a face lumină prin discernământ şi gândire clară.

Pentru că mintea ta e limpede şi intuiţia ascuţită, vei reuşi să faci ordine în această contradicţie de forţe, ca atare lasă-ţi tot latura ta raţională să conducă situaţia şi să ia decizii. Inima ar putea fi părtinitoare, mintea nu!

VĂRSĂTOR

Nu are rost să te laşi împovărat de griji care chiar nu au ce căuta azi în mintea ta. Chiar dacă problemele de orice natură mai apar în viaţa oamenilor, ele vin şi trec, precum valurile oceanului. Valurile uneori pot naşte furtuni, dar alteori oceanul e atât de lin şi de calm încât te poţi cufunda în el fără teamă. Aşa e şi bunăstarea, un ocean imens de resurse din care poţi pescui de fiecare dată ce ai nevoie.

Trebuie doar să te laşi cuprins de lumina abundenţei, care te înconjoară în fiecare clipă, dar numai tu eşti cel care trebuie să deschidă braţele pentru a primi. Ai încredere în dreptul tău de a fi fericit pentru a deschide poarta succesului.

PEȘTI

Priveşti în perspectivă mai îndepărtată şi descoperi că poţi ajunge la ţelul tău cel mai important doar dacă abordezi încă de pe acum o altă viziune asupra lucrurilor. Nu înseamnă că modul în care ai mers până aici e greşit, ci doar că ar mai fi şi alte variante, poate mult mai creative şi mai curajoase. E momentul să iei taurul de coarne şi să porneşti spre acel sens nou, să deschizi o poartă complet nouă. Ca tot ce e nou, te şi îngrijorează un pic, dar eşti totuşi optimist că mergi pe drumul cel bun, deţii toate resursele potrivite pentru a face faţă acestei schimbări de optică.

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel