Horoscop, miercuri 2 octombrie 2019

Daniela Simulescu / 01 oct 2019 / 17:31 Salveaza PDF Comentarii
Leii pleacă la drum doar atunci când au toate detaliile stabilite
Leii pleacă la drum doar atunci când au toate detaliile stabilite

Astăzi este ultima zi cu Mercur în Balanță, fapt ce ne va face însetați de armonie și echilibru în relații și parteneriate.

Berbec

Partenerul îți cere să faci o serie de compromisuri pentru bunul mers al relației, dar îți va fi foarte greu să nu emiți la rândul tău tot felul de pretenții. Nu poți avea tot timpul dreptate.

Taur

La serviciu afli de o decizie referitoare la departamentul tău, care nu îți face mare plăcere. Dar ești pus în fața faptului împlinit și trebuie să te repliezi cu viteza luminii.

Gemeni

Copiii necesită mai multă grijă din partea ta. Întreabă-i cum le-a fost ziua sau dacă au nevoie să vorbească despre anumite subiecte mai neplăcute sau să se confeseze.

Rac

Te macină grija pentru o persoană dragă, bolnavă de ceva timp. Nu știi cum să gestionezi situația și vei reuși să ai exces de zel atunci când te interesezi de starea sa.

Leu

Pleacă la drum doar atunci când ai toate detaliile stabilite. Verifică actele, asigură-te că nu vei întârzia și respectă toate regulile de circulație, fie că ești pieton sau șofer.

Fecioară

Mult timp vei pierde până te vei decide dacă să faci o investiție sau dacă să ceri un împrumut. Te afli într-un impas financiar și cu greu vei găsi soluția salvatoare.

Balanță

Nu încerca să apelezi la scurtături la locul de muncă și fă tot posibilul să respecți legea astăzi. Tensiunea interioară va fi greu de stăpânit.

Scorpion

Nu ezita să ieși în oraș să cunoști oameni noi, vei vedea că îți vor schimba perspectiva asupra vieții sau te vor face să vezi și partea plină a paharului.

Săgetător

Îți lipsește vlaga atunci când vrei să faci o propunere la locul de muncă sau atunci când vrei să iei o decizie legată de viața amoroasă. Poate ar trebui să ceri amânare în ambele cazuri.

Capricorn

Răsufli ușurat după ce șefii tăi îți acordă încredere totală pentru a lua mai multe decizii legate de un proiect important. Partenerul va face câteva nazuri pentru a-ți atrage atenția.

Vărsător

Te pierzi în foarte multe detalii și nu reușești să duci nimic la bun sfârșit. De aceea, recomandabil ar fi să îți setezi prioritățile și abia pe urmă să te apuci de treabă.

Pești

Cei singuri vor avea curajul să răspundă invitațiilor unor persoane cunoscute recent. Dacă ai evitat în ultimele luni să cauți un loc de muncă, este cazul să nu mai amâni.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28