Horoscop, luni, 27 mai 2019

Horoscop. Pentru Săgetători, e o zi în care ar putea face un pas foarte important înainte, pentru viitor, iar începutul de săptămână, pentru Vărsători, se va dovedi important în carieră.

Balanţă

Încarcă-te cu multă energie pentru că astăzi ai mult de umblat, indiferent că vorbim despre probleme de muncă ori probleme personale. Există inclusiv posibilitatea să fi nevoit să mergi într-o vizită inopinată care presupune parcurgerea unei distanţe importante pe jos. Păstrează-ţi calmul şi vei face faţă cu brio momentelor în care te vei considera epuizat. Ambiţia ta va fi răsplătită spre seară, când vei avea parte de o surpriză plăcută.

Scorpion

Astăzi eşti implicat într-o competiţie cu colegii de muncă. Pentru a te impune în faţa lor nu strică un pic de egoism. Însă pentru a te bucura de succes la finalul zilei, este foarte important să nu-ţi pierzi echilibrul. Mai ales că pe viitor s-ar putea fi obligat să munceşti şi în echipa. Spre seară ai putea primi o veste importantă de la o rudă sau un prieten plecat de mult timp în străinătate.

Săgetător

Pentru Săgetători, e o zi în care ar putea face un pas foarte important înainte, pentru viitor. Dacă vi se iveşte această ocazie, ar fi bine să treceţi la acţiune, spune horoscopul. Aţi putea să vă consultaţi şi prietenii de încredere, pentru a avea parte şi de sfaturi utile. De asemenea, un eveniment petrecut astăzi în viaţa de familie ar putea duce la schimbări importante, în viitorul apropiat.

Capricorn

Astăzi, pentru Capricorni se anunţă o zi aglomerată în profesiune. E posibil să aveţi multe proiecte de dus la capăt. Concentrarea şi atenţia vă vor ajuta însă să rezolvaţi problemele şi să preveniţi comiterea unei erori, care v-ar face să luaţi totul de la capăt. Seara, care se anunţă liniştită, vă va aduce relaxare.

Vărsător

Începutul de săptămână, pentru Vărsători, se va dovedi important în carieră. Ar fi bine să nu trataţi cu superficialitate unele situaţii care vi se par uşoare, recomandă horoscopul. Riscaţi să intraţi asfel într-un conflict, care v-ar putea provoca probleme. După-amiaza, ar putea fi rezervată unei sesiuni de shopping sau unei întâlniri plăcute cu prietenii.

Peşti

Se anunţă o zi de luni plăcută pentru Peşti. Sunt şanse ca în timpul zilei să aveţi parte de un câştig financiar sau de un cadou valoros de la o persoană apropiată. După-amiaza, de asemenea, e cu veşti bune, dar în plan sentimental. O ieşire romantică se întrevede şi vă va aduce bunădispoziţie, spune horoscopul.

Citeste mai multe pe observator.tv

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel