Horoscop, joi, 20 decembrie, 2018

Crişan Andreescu / 19 dec 2018 / 18:03 Salveaza PDF Comentarii
HOROSCOP 2019 TAUR
HOROSCOP 2019 TAUR

Horoscop. Chiar dacă sunt implicate într-un proiect de lungă durată, Balanțele nu trebuie să se  aştepte ca lucrurile să evolueze lin, în acelaşi ritm, de la un capăt la altul. Pentru Pești, chiar dacă  merg pe un teren stabil, nimic nu îi  poate abate de la calea cea dreaptă.

Horoscop, 20 decembrie 2018, BALANȚĂ

Chiar dacă eşti implicat într-un proiect de lungă durată, nu te aştepta ca lucrurile să evolueze lin, în acelaşi ritm, de la un capăt la altul. Mai apar şi hopuri pe parcurs, şi ocolişuri, şi întârzieri, dar toate au un scop.

Ele nu te opresc din elan, aşa cum ţi se pare, ci doar îţi mai oferă, din când în când, câte un moment de respiro. Vei ajunge şi azi într-o astfel de fază de platou, când trebuie să stai pe loc şi să aştepţi condiţii mai bune.

Dar fii sigur că nu e un final de drum, ci doar o pauză înainte de a trece la etapa următoare. Ai şi tu nevoie să îţi mai tragi sufletul, deci profită de pauză, după care vei continua cu spor.

Horoscop, 20 decembrie 2018, SCORPION

Ai vrea să te odihneşti mai mult, dar nu prea ai parte de linişte. Ziua începe agitat, de parcă ai avea multe de făcut în timp scurt, dar mai târziu vei reuşi să-ţi revii la starea de pace interioară mult dorită.

Dacă apare vreo provocare matinală, spune-i da imediat, pentru că ai suficientă energie pentru a o duce la capăt cu succes, cum ar fi ceva treaba casnica, poate chiar şi ceva sport.

Dar seara ar trebui dedicată unor activităţi mai sedentare, în care să-ţi refaci energiile. Liniştea vine pe înserat.

Horoscop, 20 decembrie 2018, SĂGETĂTOR

Stai de vorbă cu persoana iubită şi puneţi ţara la cale pentru perioada următoare. Aveţi amândoi starea potrivită pentru a asculta cu atenţie şi de a exprima cu mai mult curaj ce aveţi fiecare în minte, căci dialogul se desfăşoară pe un teren echilibrat, armonios, paşnic, în care amândoi vă aflaţi pe acelaşi nivel.

Este momentul potrivit pentru a repara unele animozităţi mai vechi, probabil atmosfera fiind excelentă pentru a vă asculta unul pe altul şi cu inima. Pui mare preţ pe sfatul şi susţinerea partenerului.

Horoscop, 20 decembrie 2018, CAPRICORN

Abia aştepţi etapele următoare ale unui proiect pe care l-ai început cu mult entuziasm. Eşti conştient că succesul depinde numai de eforturile proprii, tocmai de aceea faci tot ce-ţi stă în putinţă.

Eşti mulţumit de modul în care se conturează deja rezultatele către care ai pornit şi fiecare clipă care te apropie şi mai mult de finish, îţi amplifică ambiţia şi dorinţa de succes.

Fiecare reuşită de pe parcurs devine startul către un alt nivel şi, din aproape în aproape, se clădeşte un succes de toată frumuseţea. E bine să-ţi etapizezi ascensiunea, fără să-ţi stabileşti direct rezultatele finale, ci pe cele intermediare, pas cu pas.

Horoscop, 20 decembrie 2018, VĂRSĂTOR

Viitorul se deschide în culori extrem de atrăgătoare pentru tine, poate datorită stimulentelor pozitive venite de la cei de pe margine. Dacă te-ai înconjura de oameni posomorâţi şi negativişti, fii sigur că te-ar influenţa şi pe tine, or aşa ai norocul de a te alătura unui grup de oameni la fel de tonici şi entuziaşti.

Uneşte-ţi forţele cu astfel de persoane bine dispuse, pentru că vă veţi molipsi unii pe alţii. Succesul depinde numai de atitudinea pozitivă pe care o abordezi în faţa provocărilor zilei, deci zâmbeşte: totul va ieşi bine!

Horoscop, 20 decembrie 2018, PEȘTI

Când mergi pe un teren stabil, nimic nu te poate abate de la calea cea dreaptă. Eşti un exemplu de responsabilitate şi maturitate, faci totul organizat, cu cap, pentru că ai o idee foarte clară în minte pe care vrei s-o transformi în realitate.

Ai reuşit şi altădată să faci ceva similar, deci nu ar fi prima oară, tocmai de aceea ajunge să repeţi reţeta de succes de odinioară cu aceeaşi stăpânire de sine. Se va dovedi a fi cheia succesului astăzi, pentru că eşti foarte sigur pe tine şi pe ceea ce vrei şi poţi să obţii.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26