EXCLUSIV  Horoscop 12 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care trebuie să fie atentă la ce vorbește cu colegii de serviciu. Mare grijă!

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Astrologul Daniela Simulescu a transmis cele mai importante previziuni ale zilei pentru zodii.

Venus intră în Pești. Acest tranzit ne îndeamnă să ne adaptăm și vrem să ne contopim cu ceilalți, cu universul. Dacă la nivel mondial vorbim de compasiune, dar și de riscuri și negocieri, la nivel personal putem pluti într-o oază de liniște și dăruire. Avem parte de romantism la cote uimitoare, ne vom uita la filme de dragoste. Pe durata acestui tranzit, Venus se va întâlni cu Saturn și cu Neptun. Vom trece repede de la confuzie la blocaje în zona amoroasă, dar și financiară. 

BALANȚĂ

Prietenii vă ajută, colegii vă ajută, doar că nu trebuie să faceţi o confuzie între prieteni şi colegi. Dacă aveţi şi colegi prieteni, este perfect. Altfel, nu vă duceţi la colegi să vă plângeţi de viaţă personală. Staţi departe de indiscreţii şi obsesii!

SCORPION

Pe voi tranzitul lui Venus vă sprijină, va face romantici. Faceţi declaraţii, primiţi declaraţii. Sunteţi provocat să vă amintiţi ce anume vă face sufletul să zburde şi, când găsiţi acel ceva, vă liniştiţi. Trebuie să vă faceţi o bucurie!

SĂGETĂTOR

Acest tranzit vă sprijină foarte mult, pentru că vă ajută să vă înfrumuseţaţi casa, vă ajută să vă reconectaţi altfel la membrii familiei, să îi vedeţi cu alţi ochi - poate cu mai multă compasiune şi toleranţă.

CAPRICORN

Venus în Casa a treia este nemaipomenit pentru a vorbi, pentru a citi, pentru împărtăşi informaţii şi a primi. Este nemaipomenită săptămâna asta din acest punct de vedere. Nu staţi tăcuţi!

VĂRSĂTOR

Venus se plimbă prin Casa a doua, mai este şi Soarele acolo o perioadă. Când aveţi impresia că nu mai aveţi, că nu ştiţi de unde să faceti rost, atunci va veni ceva. Nu refuzaţi ajutoru! Lăsaţi orgoliul şi acceptaţi orice formă de sprijin, mai ales pe plan financiar.

PEȘTI

Suntem autoindulgenți, mâncăm mai mult decât este cazul, cheltuim mai mult decât este cazul. Suntem orgolioşi, vanitoşi. Din când în când, este bine să gustăm din aaceste felii, dar să nu depăşim o limită, pentru că tot noi vom avea de suferit.

Previziunile integrale, în materialul video de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel