EXCLUSIV  Dr Mugur Grasu: distrucția cu laser a tumorilor hepatice, la Academia de Sănătate

Dana Lascu / 19 mai 2019 / 19:50 Salveaza PDF Comentarii
Dr Mugur Grasu, invitatul de luni 20 mai de la Academia de Sănătate. Foto: DC NEWS
Dr Mugur Grasu, invitatul de luni 20 mai de la Academia de Sănătate. Foto: DC NEWS

Dr. Mugur Grasu, medic primar radiolog în Departamentul de Radiologie, Imagistică Medicală și Radiologie Intervențională de la Institutul Clinic Fundeni este invitatul de luni, 20 mai, al emisiunii Academia de Sănătate, moderată de acad.prof.dr. Irinel Popescu, președinte al Academiei de Științe Medicale. Emisiunea va fi transmisă simultan, de la ora 11.00, de DC News și DC Medical.

Dr. Mugur Grasu, medic primar radiolog în Departamentul de Radiologie, Imagistică Medicală și Radiologie Intervențională de la Institutul Clinic Fundeni, este doctor în științe medicale, iar competențele sale se extind în: ecografie, Tomografie Computerizată (CT), Rezonanță magnetică nucleară (RMN) și Radiologie Intervențională.

Tumorile hepatice distruse cu laser

O tehnică din această ultimă supraspecializare a sa va fi subiectul emisiunii Academia de Sănătate, de luni, 20 mai, care va fi transmisă simultan, de la ora 11.00, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical.

În cazul tumorilor hepatice există mai multe metode de tratament, inclusiv cele chirurgicale care-și propun îndepărtarea acestora prin rezecție.

„Oarecum la competiție cu chirurgia sau uneori când nu se poate face intervenția chirurgicală au apărut aceste metode radiologice în cadrul cărora se folosește termenul de ablație pentru distrucția fizică a tumorilor și se folosește termenul de embolizare, sub forma chemoembolizării, mai ales (...) atunci când se introduc pe cale arterială substanțe chimioterapice și emboluși care obstrucționează artera care alimentează tumora și care au cumva același scop", explică acad.prof.dr. Irinel Popescu.

Tot ce trebuie să știi despre acest tip de intervenție

Dr. Mugur Grasu, invitatul academicianului Irinel Popescu, va explica cum se face ablația cu laser, adică distrucția tumorilor hepatice cu un fascicul laser.

Vom afla de la cunoscutul specialist ce este această procedură, cum poate un fascicul laser să distrugă o tumoră hepatică, pentru ce tipuri de tumori hepatice este indicată și care sunt avantajele acestui tip de intervenție, în ce măsură înlocuiește ea alte proceduri și în ce măsură poate fi folosită complementar cu celelalte, dar și când va fi disponibilă pentru pacienții care au nevoie de ea.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25