Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  Cum scăpăm de COVID-19. Doina Azoicăi: S-a DOVEDIT important în limitarea transmiterii

Doina Azoicăi, președintele Societății Române de Epidemiologie, a vorbit despre cele mai importante măsuri pentru reducerea transmiterii noului coronavirus.

Reprezentanți de marcă ai lumii academice medicale au participat la o dezbatere online, prilejuită de lansarea volumului „Pandemia Covid-19 în România” al Academiei Române. 

Printre invitați s-a numărat și Doina Azoicăi, președintele SREPI, care a vorbit, printre altele, și despre măsurile de prevenție pentru reducerea riscului de transmitere a noului coronavirus.

„Vom trăi cu această provocare. Sunt discutate măsurile de prevenție amintite: distanțarea fizică și evoluția de la termenul de distanțare socială la distanțare fizică, măsuri de carantină/izolare, măsuri de protecție prin măști. Știm cu toții că au fost foarte multe controverse despre rolul măștilor și cât de importante sunt. Evident că rolul măștilor este dovedit ca important în limitarea transmiterii.

Igiena mâinilor, măsuri referitoare la siguranța mediului, pentru că și aici abordarea trebuie să fie, măsuri de limitare sau întrerupere a unor activități, intră tot componenta sociologică și psihologică, pentru că blocăm o întreagă activitate, măsuri privind circulația populației. Suntem într-un impas legat de restricțiile în ceea ce privește circulația internațională”, a spus Doina Azoicăi.

Dezbaterea a fost transmisă simultan pe canalele de YouTube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical, dar și pe DC NewsTV. Emisiunea va fi reluată luni, 3 august, de la ora 11.00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel