EXCLUSIV  Cum arată o zi din viața lui Petre Daea: ”Nu mănânc niciodată în altă parte”. În 1996 s-a lăsat de cafea

Loredana Brumă / 13 aug 2019 / 11:52 Salveaza PDF Comentarii
Petre Daea
Descriere foto: Petre Daea

Petre Daea a povestit la Interviurile DC News cum rezistă programului încărcat, mai ales că s-a lăsat de cafea. 

Ultima a fost băută în 1996, în biroul fostului ministru, Valeriu Tabără.

Petre Daea a plecat în concediu, după ce timp de doi ani nu a avut nicio zi liberă.

"În primul rând, mie nu-mi prinde bine concediul. De doi ani şi şapte luni nu am avut decât o jumătate de duminică liberă. Am îndrăznit săptămâna trecută şi am făcut acest pas, de marţi până vineri, şi organismul nu s-a conformat. Am avut probleme de sănătate, le-am rezolvat, şi mi-am dat seama că odihna nu e pentru mine", a spus Petre Daea la DC News.

Programul ministrului Agriculturii

Petre Daea a povestit care este programul său zilnic.

"La 5 mă trezesc, până la 5:30 îmi pregătesc mâncarea, cu ce mă îmbrac, la 5:30 plec de acasă, la 6:00 sunt la Minister. La 6:01, 6:02 , în funcţie de situaţie, e prima rezoluţie pe documentul pe care îl am, sau pe documentele pe care le am în mapa respectivă. De la orele 6 până la orele 8 îmi citesc corespondenţa, la 8:00 toţi cei din conducerea ministerulu se întâlnesc cu mine în şedinţa de lucru a zilei", a spus ministrul Agriculturii. 

Cum reuşeşte să facă faţă programului încărcat

 

"Nu am nicio reţetă. Plec cu gamela de acasă, mănânc în fiecare zi la birou, nu mănânc niciodată în altă parte. Cafea nu beau. Am băut 31 de cafele la viaţa mea, ultima a fost în 1996, în biroul fostului ministru şi coleg de facultate Valeriu Tabără. Beau ceai de muşeţel, de sunătoare, beau orice fel de ceai", a mai spus Petre Daea. 

Declaraţiile complete în video de mai jos:

 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25