Covasna: Lucrările de reabilitare a DJ 121A Valea Mare-Întorsura Buzăului, blocate; autorităţile locale nu au soluţii

Lucrările de reabilitare a DJ 121 A Valea Mare-Întorsura Buzăului, care au început în vara anului trecut, au fost blocate din cauza majorării cheltuielilor, iar autorităţile locale nu au soluţii juridice pentru rezolvarea problemei, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor. 

Acesta a precizat că problemele au apărut după emiterea Ordonanţei 114, care prevede majorarea salariului minim în construcţii, dar şi din cauza creşterii preţurilor materialelor de construcţii. 

"Concret ce s-a întâmplat acolo: anul trecut Guvernul a dat o Ordonanţă, 114, prin care s-a ridicat salariul minim în construcţii la 3.000 de lei brut. Asta înseamnă că acele contracte care au fost încheiate înainte de a da această ordonanţă nu mai sunt valabile. Am ajuns la reajustarea preţului la contracte, dar între timp s-a modificat de trei ori în următoarele două-trei luni acea ordonanţă şi am ajuns că nu se mai poate ajusta în totalitate preţul contractului, ci numai manopera se poate ajusta. Însă nu s-au gândit sau nu au vrut să se gândească şi la preţul materialelor. Deci, preţul materialelor nu se poate ajusta şi vă dau un singur exemplu: în ultimele şase luni de zile preţul bitumului a crescut cu 80%. Deci, asta înseamnă pentru toată investiţia de la Boroşneu Mare până Întorsura Buzăului, care are o valoare de 23 de milioane de lei, o mărire cu 9-10 milioane de lei, pe care am putea să o punem din bugetul nostru, să modificăm, numai că juridic nu este posibil", a declarat Tamas Sandor. 

Acesta a mai adăugat că înţelege nemulţumirea localnicilor din zonă, dar soluţia nu este la Consiliul Judeţean, ci în mâna Guvernului. 

"Nu suntem numai noi în această situaţie. În această situaţie sunt toţi din această ţară care au investiţii pe rol semnate înainte de a aduce această Ordonanţă 114 (...) Menţinem situaţia în atenţia noastră, căutăm soluţii, dar, din fericire sau nefericire, încă nu pot să mă pronunţ, această Ordonanţă 114 care a intrat deja în Parlament, a fost modificată şi în comisiile de specialitate şi, sincer vă spun, nu ştim încă care va fi forma finală (...) E un haos în această ţară, nu numai politic, ci şi în alte probleme (...) Deci, nu este un business la colţul străzii, este vorba despre 23 de milioane de lei, despre un drum de 22,5 km, care trebuie să fie reabilitat de la temelie până la şanţ (...) şi după ce am încheiat contractul, am început anul trecut lucrările, iată a venit această Ordonanţă care ne-a rupt în două (...) Îi înţeleg pe oamenii din Valea Mare şi din zonă, îi înţeleg, au dreptate (...) Dar, dacă e cineva mai deştept ca mine poate să vină să îmi spună cum să fac, cum să mergem mai departe (...) eu sunt alături de oameni, dar soluţia ţine tot de guvern", a mai spus Tamas Sandor. 

Lucrările de reabilitare vizează asfaltarea unui tronson de 22,5 kilometri cuprins între DN13E-Boroşneu Mare-Boroşneu Mic-Valea Mare-Sărămaş-Întorsura Buzăului. 

Potrivit contractului de execuţie, termenul de finalizare a lucrărilor este de trei ani, investiţia fiind finanţată de Guvernul României, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi din bugetul Consiliului Judeţean. 

Tamas Sandor a ţinut să evidenţieze că reabilitarea acestui drum va contribui la dezvoltarea microregiunii, precum şi la "relocarea" circulaţiei dinspre zona Buzaielor spre staţiunea Covasna şi municipiile Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, care până acum se făcea parţial prin judeţul Braşov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel