Cosmetic Plant intensifică exporturile şi se extinde pe piaţa din Ungaria

Cosmetic Plant, unul dintre cei mai cunoscuţi producători autohtoni de produse cosmetice, vizează în acest an intensificarea exporturilor şi anunţă extinderea pe piaţa din Ungaria.

Cosmetic Plant, unul dintre cei mai cunoscuţi producători autohtoni de produse cosmetice, vizează în acest an intensificarea exporturilor şi anunţă extinderea pe piaţa din Ungaria.

„Unul dintre cele mai importante obiective ale companiei noastre, pentru anul 2014, este creşterea exporturilor. Astfel, una dintre deciziile strategice în acest sens a fost extinderea pe piaţa din Ungaria”, a declarat Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant.

Potrivit afirmaţiilor sale, alegerea pieţei din Ungaria pentru intensificarea exporturilor a fost determinată cu precădere de poziţionarea georgrafică, fiind cea mai apropiată zonă de unitatea de producţie de la Cluj-Napoca.  

„Ungaria se alătură, în acest fel, celorlalte opt pieţe pe care deja exportăm produsele noastre: Canada, Grecia, Italia, Germania, Liban, Emiratele Arabe Unite, Azerbaijan şi Austria”, a mai spus reprezentanta companiei.

17 dintre cele 92 de produse, pe rafturile magazinelor din Ungaria

Startul vânzărilor pe piaţa din Ungaria a fost dat de 17 dintre cele 92 de produse fabricate de Cosmetic Plant. Acestea fac parte atât din game cu tradiţie, precum cea de Gălbenele şi Cătină, dar şi din game noi, precum Bioliv sau Argan.

„Dincolo de adaptarea ambalajelor pentru această piaţă, textele fiind scrise şi în limba maghiară, am lansat deja şi un site de prezentare special pentru această zonă. În plus, vom avea şi o amplă campanie de promovare a produselor la raft pentru a ne face cunocuţi cât mai repede în rândul clienţilor şi a ajunge una dintre principalele opţiuni ale acestora. De asemenea, vom demara şi campanii de sampling şi promovare în revistele locale cu target feminin”, a adăugat Susana Laszlo.

Reprezentanta companiei a mai afirmat că, în acest moment, produsele Cosmetic Plant sunt disponibile în mai multe  magazine  din principalele oraşe din Ungaria.

Ce îşi doresc consumatorii maghiari

În ceea ce priveşte piaţa din Ungaria, Susana Laszlo afirmă că aici consumatorii sunt interesaţi de produse cu ingrediente care pe piaţa din România nu sunt la fel de cerute. Spre exemplu, din categoria produselor cu ingrediente clasice, cele pe bază de măceşe se află pe primele locuri, faţă de România, unde cele pe bază de gălbenele şi cătină conduc clasamentul. În topul preferinţelor clientelor din Ungaria se mai află şi produsele pe bază de argan.

De asemenea, o diferenţă între piaţa locală şi cea din Ungaria apare şi la reţelele în care sunt vândute produsele cu ingrediente naturale.

„La noi în ţară, produsele cosmetice din ingrediente naturale sunt vândute în primul rând în magazine naturiste şi farmacii, pe când în Ungaria piaţa cosmeticelor este dominată de reţelele internaţionale de drogherii precum DM (Drogerie Markt), Rossmann şi Müller. Spre exemplu, doar lanţul DM are în Ungaria peste 260 de magazine, faţă de cele 68 pe care le are în Romnia”, a încheiat Susana Laszlo.

Şi în ceea ce priveşte distribuţia produselor cosmetice pe piaţa din Ungaria există diferenţe majore comparativ cu România. Astfel, în Ungaria există câţiva mari distibuitori care au depozite en-gros de unde magazinele se aprovizionează, pe când în România distribuitorii merg proactiv către magazine şi le duc produsele comandate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel