Claudia Țapardel, scrisoare către Marc Zuckerberg: Să își asume responsabilitatea!

Facebook
Facebook

Claudia Țapardel transmite o scrisoare oficială fondatorului Facebook.

În contextul dezbaterilor privind protecția datelor la nivel european, europarlamentarul Claudia Țapardel a transmis o scrisoare oficială fondatorului Facebook, Marc Zuckerberg, prin care i-a atras atenția asupra consecințelor grave ale încălcării securității datelor cu caracter personal ale utilizatorilor, dar și asupra fenomenului de live streaming pe Facebook în timpul șofatului, care afectează grav siguranța rutieră.

Claudia Țapardel a subliniat faptul că este datoria Facebook și a CEO-ului acestei companii, Marc Zuckerberg, de a-și asuma responsabilitatea de a proteja atât securitatea datelor personale, cât și viața privată a celor peste 2,2 miliarde de utilizatori din întreaga lume.

„În calitate de legislator european, cred cu tărie că, în contextul evenimentelor politice recente, cum ar fi creșterea extremismului și scandalul Cambridge Analytica, firma britanică care a colectat - în mod ilegal - datele a 50 de milioane de utilizatori Facebook, influențând în final opțiunile de vot ale alegătorilor din SUA, este datoria mea să vă atrag atenția asupra consecințelor grave ale încălcărilor utilizării datelor cu caracter personal. Sunt ferm convinsă că, în calitate de fondator și CEO al Facebook, este responsabilitatea dumneavoastră de a proteja securitatea utilizatorilor și viața personală a acestora. În acest sens, mă bazez pe sprijinul dumneavoastră în ceea ce privește luarea măsurilor necesare pentru a asigura un nivel de transparență mai ridicat și o protecție adecvată a datelor personale ale utilizatorilor", a adăugat eurodeputatul Claudia Țapardel.

Siguranța rutieră și live streaming

Totodată, europarlamentarul Claudia Țapardel a reiterat importanța unui alt subiect, ce ține de siguranța rutieră și live streaming. Difuzarea videoclipurilor live pe Facebook a devenit recent una dintre cele mai populare tendințe la nivel global, și reprezintă, în același timp, una dintre principalele modalități de distragere a atenției în timpul șofatului, provocând astfel numeroase accidente mortale în întreaga lume.

În acest context, eurodeputatul a evidențiat în cadrul scrisorii oficiale accidentul tragic care a avut loc la sfârșitul lunii mai pe o autostradă din Ungaria, în care nouă pasageri români și-au pierdut viața în timp ce șoferul microbuzului înregistra live pe Facebook. Astfel, 16 copii au rămas orfani.

Ca răspuns la o astfel de consecință negativă a live streaming-ului pe Facebook, postul TV Antena 1, în parteneriat cu Poliţia Română, a lansat petiția: "STOP live pe Facebook la volan! Dă like vieţii!", un demers care își propune să responsabilizeze și să diminueze cazuri precum cel întâmplat pe autostrada din Ungaria.

Eurodeputatul Claudia Țapardel susține această petiție și a solicitat companiei Facebook sprijin în realizarea unei monitorizări eficiente și mai rapide asupra raportării live-urilor la volan.  

În încheiere, eurodeputatul Claudia Țapardel a accentuat importanța unei abordări eficiente pe care compania Facebook va fi nevoită să o adopte în legătură cu această problemă. Astfel, este nevoie ca orice companie, inclusiv Facebook, să își asume responsabilitatea socială și etică față de utilizatorii săi și față de comunitatea globală.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel