Cîțu îl laudă pe Nazare după ce a scăpat de el din Guvern, criticându-l: Un succes și o premieră

Guvernul României
Guvernul României

Florin Cîțu l-a lăudat astăzi pe Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe recent revocat. 

În urma ședinței de Guvern din 28 iulie, premierul Florin Cîțu a venit cu o serie de declarații legate de bugetele ministerelor. La capitolul execuției bugetare, Florin Cîțu a criticat în primăvara lui 2021 Ministerul Finanțelor, condus la acel moment de ministrul Nazare. În urma unor analize a portofoliilor din Guvern, se pare că acest minister a avut, totuși, parte de succes. 

"Este o creștere cu cheltuielile de personal față de anul trecut. Este vorba de salarii ale personalului care a fost angajat în Ministerul Sănătății și sunt niște sporuri, dar, foarte important, ca procent din PIB, cheltuielile de personal scad. Avem o scădere de 0,01 % ceea ce e un succes și o premieră", a explicat Florin Cîțu.

Cu sau fără rectificare?

În privința ministerelor care nu au cheltuit banii atribuiți, premierul a spus că o decizie va fi luată în zilele următoare.

„Discuția începe de la articolul in legea bugetelor, unde este scris foarte clar că o execuție bugetară sub cea programată poate să ducă la ajustarea bugetului. Pentru a putea merge mai departe e nevoie de o fundamentare foarte bună a cheltuielilor în ultima parte a anului. Vom vedea care va fi decizia în zilele următoare”, a mai spus premierul Cîțu. 

Întrebat care sunt cele mai neperformante ministere, Florin Cîțu nu a răspuns. ”veți vedea când vom publica datele despre execuția bugetară a ministerelor”, a spus el. 

Demiterea lui Nazare

Alexandru Nazare, fost ministru al Finanțelor, a fost demis din Guvern de premierul Cîțu, după ce i s-ar fi oferit opțiunea de a-și da demisia. Acesta a vorbit despre ceea ce a dus la demiterea sa. 

„Am încercat de șase ori să introduc proiectul de reorganizare al Ministerului de Finanțe pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Premierul nu a dat niciun motiv pentru care nu a vrut reorganizarea. M-a întrebat o dată dacă e urgent, i-am zis că da. Nu știu ce anume l-a deranjat pe domnul Cîțuu. Este adevărat, proiectul prevedea înființarea Direcției Juridice a ministerului. Direcția Juridică a fost desființată de Florin Cîțu”, a mai spus Nazare, la acel moment, potrivit Mediafax. 

”Corpul de Control al premierului? Nicio problemă, să-l trimită, l-a mai trimis în luna iunie. Ce aveam de ascuns? Nimic”, a mai zis acesta, precizând că nu există întârzieri în proiectele Ministerului de Finanțe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2022 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0