Cine sunt cei mai fericiți oameni din lume. Au secretul bucuriei

Sunt cei mai fericiți oameni din lume, deși clima i-ar descuraja pe mulți să se gândească la fericire. Plajele și activitătile moștenite de la vikingi sunt cele care nu ii lasa pe danezi să se plictisească.

Cu aproape 1300 de plaje virgine, aproape nealterate și o populație de doar 5,8 milioane, nu este ceva neobișnuit să fii singurul om de pe plajă. Multe orașe încurajează camppingul și oferă facilități în acest sens, chiar și o masă gratuită din captura marină a zilei, în stil nordic, asemenea vikingilor. „Cu siguranță există o energie nordică aici”, spune Steinfath, „și asemenea unui viking, devii rezistent. Zona de coastă este una mitică, unde pământul și marea se unesc într-o bătălie continuă.  Astea mă fac să simt că trăiesc”. Acesta a adăugat că zona de coastă e locul său preferat și având în vedere că în Danemarca nu ești niciodată prea departe de mare, un drum până la cea mai apropiată plajă fiind de maxim 50 de kilometri pentru unii rezidenți, nu este de mirare că țara este declarată ca având cea mai fericită populație din lume.

Vara, când nu se întunecă nici la miezul nopții, mulți danezi ies după orele de muncă să navigheze, să pescuiască, să se dea cu caiacul sau să facă windsurfing, scrie natioanlgeographic.com.

Nu te plictisești!

„Nu te plictisești!”, spune constructorul de bărci Søren Nielsen din Roskilde. „Poți să uiți de telefon, de probleme și să te apropii de natură!”. Danemarca este înconjurată de mare pe aproape toate laturile graniței sale. Sunt 5,437 de mile de coastă, sau cum o numesc ei, kystland.

„Zona a fost perfectă pentru societatea vikingilor, care navigau mereu, fiind cel mai important mijloc de transport al lor”, spune Rikke Johansen, curator la Muzeul Navelor Vikinge din Roskilde. „Pământul i-a divizat pe oameni, iar apa i-a conectat!”

Pescuitul era și atunci ca și acum o necesitate, un mod de dupraviețuire pentru danezi, mai ales cei care locuiesc pe cele 406 insule. Înainte de dezvoltarea agriculturii, pescuitul era esențial, astăzi fiind mai mult un mod de relaxare și o tradiție. „O luăm de-a gata, este un mod de viață. Pentru cei mai mulți dintre noi, să privești marea este cheia fiecărei zile!” a spus Rikke Johansen.
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel