Publicat pe 30 Noi 2022 Summitul NATO de la București continuă. Se vor alătura reprezentanți din Republica Moldova, Georgia și Bosnia și Herțegovina
Publicat pe 29 Noi 2022 Fotbalişti din România, puşi să se antreneze la 6 dimineaţa pentru că nu au acceptat reducerea salariului: Dormeau pe bancă la 11. E caz penal
Publicat pe 29 Noi 2022 S-a reluat Superliga. Chindia Târgovişte - Universitatea Craiova, rezultat final
Publicat pe 29 Noi 2022 Mircea Geoană, despre Republica Moldova: A fi neutru nu înseamnă a fi slab. Prezenţa ministrului moldovean la ministeriala NATO, reinterpretare a ce înseamnă neutralitate
Publicat pe 29 Noi 2022 Summitul NATO de la București. Chirieac: Să stăm lipiţi de SUA! Are interesul să ţină România întreagă
Publicat pe 29 Noi 2022 Cel mai scurt "șpriț cu lăutari” din istorie s-a încheiat. Petrecerea din Trenul Regal de 1 decembrie nu se mai ţine
Publicat pe 29 Noi 2022 NATO: Vom continua să sprijinim Ucraina cât timp va fi necesar. Nu vom recunoaşte niciodată teritoriile anexate ilegal de Rusia
Publicat pe 29 Noi 2022 Mircea Geoană: Bucureştiul, locul în care se coc decizii foarte importante pentru summit-ul NATO 2023 de la Vilnius
Publicat pe 29 Noi 2022 Copiii, încurajaţi să se implice în viaţa societăţii: Este motivaţia pentru care trăim
Publicat pe 29 Noi 2022 Falsul medic Matteo Politi a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare
Publicat pe 29 Noi 2022 Plenul reunit al Parlamentului, convocat luni pentru o decizie în cazul lui Niculae Bădălău
Publicat pe 29 Noi 2022 Importanța Mării Negre pentru securitatea euroatlantică. Iohannis: Ne revine responsabilitatea comună de a implementa integral deciziile adoptate la Madrid/ video
Publicat pe 29 Noi 2022 Liderii NATO, la București. Chirieac: S-a rostit un cuvânt cheie în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina
Publicat pe 29 Noi 2022 Paradă Militară la Bucureşti şi ceremonie militară la Alba Iulia, de Ziua Naţională a României - 1 Decembrie 2022
Publicat pe 29 Noi 2022 Blinken, anunț de la București: Regiunea Mării Negre - componentă critică a apărării NATO; peste 3.000 de militari în România/ video
Publicat pe 29 Noi 2022 Operațiunea Admiral, cel mai mare dosar anchetat de Parchetul European. Grupuri de crimă organizată răspândite în 22 state, inclusiv în România
Publicat pe 29 Noi 2022 PSD a declanșat rapid procedura legală în cazul Bădălău: Solicităm USR să lase minciunile și să nu mai facă zid în fața colegilor de partid penali
Publicat pe 29 Noi 2022 Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, despre războiul Rusiei în Ucraina, România și securitatea în Marea Neagră | Interviu DC News
Publicat pe 29 Noi 2022 Cezar Stancu demisionează din funcția de subsecretar de stat. De asemenea, și PSD l-a suspendat ca urmare a trimiterii sale în judecată într-un dosar instrumentat de DNA
Publicat pe 29 Noi 2022 Repartiția candidaților la Concursul de admitere în Rezidențiat, sesiunea 20 Noiembrie 2022: La domeniul Medicină au rămas neocupate 628 de locuri
Publicat pe 29 Noi 2022 Blinken laudă parteneriatul cu România: „Avem o alianță de neclintit, bazată pe valori comune pe care le vom apăra”
Publicat pe 29 Noi 2022 Stoltenberg, la Aspen - GMF Bucharest Forum: NATO este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat
Publicat pe 29 Noi 2022 Vor adera Ucraina și Georgia la NATO? Răspuns de ultimă oră al lui Stoltenberg, la București
Publicat pe 29 Noi 2022 Jens Stoltenberg, aflat la București, a vorbit despre Mircea Geoană: România, aliat puternic şi respectat în NATO
Publicat pe 29 Noi 2022 Aspen GMF Bucharest Forum 2022. Jens Stoltenberg, Mircea Geoană și alți lideri importanți ai NATO, în România
Publicat pe 29 Noi 2022 Antony Blinken a ajuns în România. Vizită, alături de premierul Ciucă, la expoziția „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat strategic“
Publicat pe 28 Noi 2022 Florin Cârciumaru, fostul primar din Tg Jiu, reţinut pentru mărturie mincinoasă - surse
Publicat pe 28 Noi 2022 NATO 2022 Bucureşti. SUA nu vrea să declare Rusia "stat terorist": Nu este necesar
Publicat pe 28 Noi 2022 Preşedintele Iohannis cere NATO mai mulţi militari pe flancul estic: Este nevoie de planuri foarte concrete ca în cazul unui atac să se ştie foarte exact cine, ce trupe şi unde trimite
Publicat pe 28 Noi 2022 Klaus Iohannis: Avem nevoie mai mult ca oricând de un NATO puternic şi solidar
Publicat pe 28 Noi 2022 Pedeapsă redusă pentru un poliţist care a luat mită 1 milion de euro. Cât va sta la închisoare
Publicat pe 28 Noi 2022 FNGCIMM a terminat procesul de descentralizare. Peste 23.000 de garanţii emise doar în 2022
Publicat pe 28 Noi 2022 Klaus Iohannis, mesaj în cadrul Reuniunii Liderilor de la München (Munich Leaders Meeting)
Publicat pe 28 Noi 2022 NATO 2022 Bucureşti. Iohannis: Unitatea noastră transatlantică a fost o surpriză strategică pentru Rusia
Publicat pe 28 Noi 2022 Klaus Iohannis, decrete de trecere în rezervă a unor ofițeri superiori și a unor magistrați
Publicat pe 28 Noi 2022 Gazprom, către autoritățile din Republica Moldova: Nu reducem livrările de gaze, dar ne rezervăm acest drept pentru viitor
Publicat pe 28 Noi 2022 Iohannis a semnat. Generalul de brigadă Radu Cristian din MAI, trecut în rezervă