Administrația Fondului pentru Mediu va modifica ghidul de finanțare al Programului „Fabrici de reciclare”, finanțat din PNRR.
Ulterior postării proiectului de ghid pentru consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, procedură în cadrul căreia se vor putea transmite propuneri și observații de către persoanele interesate și aprobării variantei finale prin ordin de ministru, va putea fi lansată sesiunea de finanțare în cadrul programului.
Programul este destinat finanțării instalațiilor noi de reciclare a deșeurilor colectate separat pentru reducerea impactului acestora asupra mediului și sănătății populației, reducerea consumului de resurse în scopul promovării dezvoltării economice sustenabile în toate regiunile și atingerii țintelor de reciclare în acord cu Strategia Națională privind economia circulară și Planul National de gestionare a deșeurilor/planurilor județene de gestionare a deșeurilor și a planului de gestionare a deșeurilor pentru municipiul București.
Toate informațiile relevante, atât în ceea ce privește modificarea ghidului de finanțare și consultarea factorilor interesați, cât și calendarul de desfășurare a programului, vor fi aduse la cunoștință publicului, atât pe site-urile Administrației Fondului pentru Mediu și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cât și prin intermediul mass-media.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu