AVERTISMENT privind dulciurile, ciocolata şi produsele pe bază de cacao. Anghel (ANPC): Atenţionez părinţii!

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a lansat un avertisment pentru părinți în perioada sărbătorilor.

'Atenţionez părinţii care doresc să facă o surpriză cât mai plăcută copiilor lor ca înainte de a cumpăra diverse sortimente de bomboane şi ciocolată, produse din ciocolată, produse pe bază de cacao şi grăsimi vegetale (bomboane, tablete, figurine etc.), să aibă în vedere ca toate aceste produse să fie însoţite de etichete cu elementele de identificare şi informare în limba română şi să ţină cont de următoarele recomandări:

dulciurile care conţin coloranţii E 110-galben portocaliu, E 104- galben de chinolină, E 122- Carmoizină, E 129- Roşu allura, E 102- Tartrazina, E 124- Roşu ponceau etichetarea trebuie să prezinte menţiunea 'poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora'; Ciocolata trebuie să conţină declaraţia privind 'substanţa uscată de cacao ...% minimum' astfel încât să poată fi ales sortimentul care satisface cel mai bine gustul consumatorului', a precizat Paul Anghel.

El susţine că pentru persoanele care suferă de alergii, eticheta oferă informaţii privind posibilele componente cu efecte alergene, denumirile acestora fiind accentuate pentru a putea fi evidenţiate în lista ingredientelor.

'Dulciurile, ciocolata şi produsele pe bază de cacao (produsele alimentare în general) care se dăruiesc cu preponderenţă cu ocazia sărbătorii lui Moş Nicolae trebuie consumate moderat, cu responsabilitate. În acest sens se va avea în vedere declaraţia nutriţională care oferă informaţiile privind valoarea energetică, conţinutul de grăsimi, conţinutul de acizi graşi saturaţi, conţinutul de glucide, din care conţinutul de zaharuri, conţinutul de proteine şi conţinutul de sare', a mai spus Paul Anghel, conform Agerpres.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy