Se închide un teatru. Și nu se aude nimic despre asta.
Teatrul Apropo. Poate că numele le spune puțin celor care n-au ajuns la vreun spectacol. E un teatru independent, ridicat cu bani puțini și cu încăpățânarea unor oameni care au vrut să facă loc pe scenă pentru poveștile de azi.
Din 2010, echipa Apropo a montat spectacole, le-a dat tinerilor artiști ocazia să lucreze în fața unui public și a organizat festivalul Bucharest Fringe. A fost un loc în care artiștii au putut încerca forme noi de teatru, iar spectatorii au putut descoperi nume pe care aveau să le mai întâlnească și pe alte scene.
După atâția ani de muncă, Teatrul Apropo riscă să se închidă din lipsă de bani. Odată cu el, Bucureștiul ar pierde o scenă pe care un artist la început de drum putea să-și încerce prima idee în fața unui public.
Când Teatrul Nottara și-a suspendat activitatea, imediat a sărit toată lumea, s-au căutat soluții și s-au și găsit. În noiembrie 2015, Teatrul Nottara și-a suspendat temporar activitatea din clădirea de pe Bulevardul Magheru din cauza riscului seismic și a jucat temporar câteva spectacole și evenimente în Sala de spectacole de la Palatul Cotroceni (în urma unei oferte făcute de Administrația Prezidențială la acea vreme).
Acum, când vorbim despre un teatru independent, nicio reacție. Nicio știre. Nimic.
Radu Popescu, regizorul care a renunțat la Medicină pentru a se dedica teatrului
Radu Popescu, regizor, dramaturg și directorul spațiului independent Teatrul Apropo din București, a vorbit despre acest subiect.
„Ca de obicei când se dau rezultatele la AFCN este un moment de bucurie, bilanț sau reflexie. Am aflat cu stupoare în seara asta că nu am luat cu nici un proiect. Niciunul din cele trei proiecte depuse la aria Teatru și nici Festivalul Bucharest Fringe care ar fi trebuit să aibă la anul a 17-a ediție nu au întrunit aprecierea evaluatorilor. Asta în condițiile în care se vor finanța de vreo 2 ori și jumătate mai multe proiecte pe teatru și de două ori mai multe Festivaluri, iar în primăvară nu va mai exista o ”a doua șansă” la aceste arii. Probabil că facem noi ceva greșit, nu știu. Desigur, sunt alte proiecte mai bune etc.
În aceste condiții trebuie să anunț cu mare, mare tristețe că TEATRUL APROPO SE ÎNCHIDE.
Desigur, un spațiu teatral independent care a încercat să construiască calitate artistică și o comunitate, care a avut în cei opt ani de activitate în Pipera peste 50 de producții cu peste 200 de artiști implicați și a organizat șaisprezece ediții de Festival - n-ar trebui să depindă de bunăvoința evaluatorilor sau inspirația oamenilor care scriu un proiect sau altul.
Pentru noi reactualizarea discuțiilor despre susținerea prin fonduri operaționale a spațiilor independente din păcate vine prea târziu (dacă vine, că discuția asta o tot aud, într-o formă sau alta de peste zece ani).
E un moment de mare tristețe. Toată infrastructura și cele aproximativ 30 de producții pe care le avem în acest moment în repertoriu se vor pierde. Tot ce am construit cu pasiune, cu bucurie, cu entuziasm - își va găsi un sfârșit banal. Nu vreau să fiu patetic sau să storc empatie care oricum vine prea târziu. Este ce este. Așa că vreau să ma gândesc la lucrurile bune care s-au întâmplat in anii aceștia si las aici două imagini, diferite dar foarte importante, despre ce a însemnat Teatrul Apropo:
Prima este din spectacolul ”Cercurile încrederii” care a fost construit cu multă dragoste și cu un strop de nebunie - pentru că asta trebuie să fie atunci când faci un spectacol independent cu șapte actori și speri să îl susții din bilete (și nu e o șușă).
A doua este din ”Medeea: Furie”, spectacolul cu care am luat o nominalizare la Premiile UNITER, cea mai importantă recunoaștere, alături de Premiul ”Rezistența în cultură” acordat de Administrația Fondului Cultural Național - AFCN în 2021. Iată, rezistența s-a cam terminat.
Vreau să mulțumesc tuturor artiștilor care ne-au trecut pragul de-a lungul acestor ani; publicului; voluntarilor.
Dar recunoștința mea cea mai mare se îndreaptă către mica echipă cu care am cărat în spate activitatea de zi cu zi a teatrului în ultimii ani: Costinela Caraene Luiza Ghindă Claudia Moroşanu Stefan Sacuiu Eduard Davidescu, ca si celor care s-au dedicat in diverse etape ale istoriei noastre: Tony Macpela Beatrice Popescu Cosmin Manolescu Diana Miroşu. Sunt mult mai multe persoane cărora trebuie sa le fiu recunoscător si cărora trebuie sa le mulțumesc. Sper sa am ocazia sa o fac. Felicitari câștigătorilor AFCN!”, a spus Radu Popescu pe Facebook.
O idee: Voluntari nu are teatru
La câteva minute de Teatrul Apropo au capăt de linie autobuze ale Serviciului Transport Voluntari. De aici și o idee pentru primarul Florentin Pandele. S-ar găsi oare în Voluntari un spațiu unde actorii să poată juca? Pentru echipa Apropo, ar însemna un loc unde să joace mai departe, iar pentru oameni un loc unde să se bucure de teatru în continuare.
Radu Popescu s-a considerat dintotdeauna scriitor și, înainte de toate, dramaturg
O piesă pe care a scris-o la 17 ani a fost nominalizată în 1995, la Concursul „Piesa Anului” organizat de către UNITER, la acea vreme unul dintre puținele premii de dramaturgie din România (și cel mai prestigios).
A urmat mai întâi Facultatea de Medicină, unde a (re)înființat trupa de teatru „de la Medicină” și a continuat să scrie pentru scenă. După nouă ani de Medicină, a renunțat la această carieră pentru a se dedica definitiv teatrului. Puteți să-i urmăriți povestea într-un interviu acordat DC News: