Șase persoane care au consumat produse de porc preparate acasă sunt internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor cu botulism.
„Sâmbătă, toată ziua am dat telefoane în țară să fac rost de doze de ser antibotulinic să nu moară oamenii. Sunt în prezent internați la Infecțioase”, a declarat managerul Spitalului Județean, dr. Gheorghe Carp, pentru Bihon.ro.
Toate cele șase persoane sunt din Municipiul Oradea, membri ai aceleași familii. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor a fost notificată despre acest caz către medicul infecționist, în data de 14 martie 2026. Ulterior, a fost demarată ancheta epidemiologică de către personalul Serviciului de Supraveghere Boli Transmisibile al insituției.
Familia a cumpărat un porc din care au preparat șuncă, cârnat, caltaboș și slănină
„Din ancheta epidemiologică reiese că la sfârșitul lunii decembrie 2025, familia a achiziționat, de la o persoană din județul Bihor, un porc; animalul a fost sacrificat în gospodăria acestuia, iar carcasele au fost transportate la locuința unuia dintre pacienți, unde acesta, împreună cu familia, a preparat șuncă, cârnat, caltaboș, slănină.
Din șuncă au început să consume în jurul datei de 24 februarie 2026. Simptomele au debutat progresiv la membrii familiei cu începere din data de 10 martie 2026, dar în data de 14 martie 2026, întreaga familie s-a prezentat și a fost evaluată în cadrul secției de boli infecțioase a SCJUB și au rămas internați”, susțin reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Bihor.
Care este starea celor șase persoane
Potrivit medicilor, starea pacienților este acum una stabilă.
„S-a administrat ser antibotulinic, pacienții sunt sub supravegherea medicului curant, stare lor fiind stabilă” a declarat Lisa Crăiuț, purtătoare de cuvânt a SCJU Bihor.
Ce este botulismul
Botulismul este o boală rară, ce poate deveni fatală, generată de toxina produsă de bacteria Clostridium botulinum. Boala se manifestă prin slăbiciune, vedere încețoșată, stări de oboseală și dificultăți de vorbire.
„Reamintim populației măsuri minimale de prevenire a botulismului, o intoxicație alimentară gravă produsă de toxina bacteriei Clostridium botulinum: pentru reducerea riscului, se recomandă prepararea și sterilizarea corectă a conservelor de casă și păstrarea acestora în condiții adecvat, nu consumați conserve cu ambalaj deteriorat, capac bombat sau miros suspect, alimentele conservate trebuie fierte cel puțin 10 minute înainte de consum, păstrați produsele perisabile la frigider și respectați termenul de valabilitate, nu se recomandă administrarea mierii de albine copiilor sub vârsta de un an”, a transmis DSP Bihor.