Solistul trupei Iris, Toni Șeicărescu, a decis să părăseacă formația, înlocuitorul său fiind cântăreţul Rafael, a precizat impresarul trupei pentru Mediafax.
Autor:Melinte O
Prima apariţie a lui Rafael ca solist al trupei Iris va fi într-un concert care va avea loc pe 12 iulie, la Vama Veche. Iris are în plan şi un turneu naţional, care va debuta pe 21 iulie şi va cuprinde zece oraşe.
Potrivit metalhead.ro, Rafael este un solist și compozitor ajuns în atenția publicului în 2008, odată cu lansarea piesei "Am crezut în ochii tăi, iar ulterior a debutat și cu formația Flash Band. Pe 3 septembrie 2012, Cristi Minculescu a fost înlocuit în Iris de Toni Şeicărescu.