După București și extinderea din 2026 către Brașov și Timișoara, Harta Literară continuă să construiască o rețea națională de orașe literare și adaugă Iașul pe harta sa digitală.
Platforma cartografiază locuri care apar în cărți, spații cu valoare literară și repere importante din istoria literaturii, dar și librării, biblioteci, cafenele și alte locuri care fac parte din viața culturală a unui oraș. Astfel, literatura devine un punct de plecare pentru explorarea spațiului urban, iar orașul poate fi citit asemenea unei cărți.
„Orașul e plin de locuri pe lângă care treci fără să le bagi în seamă: un colț de stradă, o scară de bloc, o cârciumă care între timp s-a făcut farmacie, o stație de tramvai, un gard”, spune Florin Lăzărescu. Unele dintre povești i s-au întâmplat lui, altele altora, unele au ajuns în cărțile sale și s-au amestecat atât de bine cu realitatea încât nici scriitorul nu mai știe întotdeauna unde se termină întâmplarea și unde începe ficțiunea. Iar poveștile participanților sunt parte din traseu: o amintire poate schimba direcția, un loc poate deschide o altă poveste, iar o întâmplare de acum douăzeci de ani poate deveni motivul pentru care grupul traversează strada.
„Nu vizităm monumente și nu bifăm obiective turistice. Cel mult trecem pe lângă ele”, spune scriitorul. Turul propune, în schimb, o formă de explorare în care orașul este privit prin poveștile celor care îl locuiesc, l-au traversat și l-au transformat în literatură. „Ne plimbăm prin Iași mânați de povești, aparent spre nicăieri. Însă poveștile duc întotdeauna undeva.”
Harta Literară, lansare la Iași, pe 4 septembrie
La Iași, Harta Literară se lansează pe 4 septembrie, la Café Acaju, unde îi va avea ca invitați pe Florin Lăzărescu, unul dintre fondatorii și director artistic al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași - FILIT, Emil Munteanu, reprezentant al revistei și proiectului cultural Alecart, și Gabriela Vieru, doctorandă în literatură franceză contemporană la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Paris Sorbonne III, traducătoare și autoare de cronici literare și eseuri. Întâlnirea va fi moderată de Mircea Laslo, traducător și jurnalist cultural, din echipa Hărții Literare.
Prezența lui Emil Munteanu aduce în discuție și felul în care literatura este descoperită, discutată și transmisă către generațiile tinere. „Alecart”, revistă de atitudine culturală editată de elevi și absolvenți ai Colegiului Național Iași și ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, este una dintre cele mai longevive inițiative culturale construite în jurul implicării directe a tinerilor. Fondată în 2008, publicația a fost premiată constant la nivel național și este parteneră a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT). În jurul revistei s-a dezvoltat un proiect cultural care include întâlniri cu scriitori și regizori, dezbateri, conferințe, expoziții, recitaluri și activități dedicate copiilor și tinerilor.
În aceeași întâlnire, Gabriela Vieru va aduce perspectiva cercetătorului și traducătorului asupra literaturii contemporane. Doctorandă în literatură franceză contemporană la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Paris Sorbonne III, Gabriela Vieru scrie cronici literare și eseuri și lucrează ca traducătoare.
A doua zi, pe 5 septembrie, de la ora 11:00, Florin Lăzărescu îi invită pe participanți într-un tur literar care refuză traseele turistice clasice. „Pe-aici am pățit o chestie” este o plimbare de aproximativ două ore prin Iași, pornind dintr-un punct comunicat celor înscriși și continuând „într-o direcție” pe care o vor decide poveștile. Participarea la tur este gratuită dar locurile sunt limitate, așa că înscrierea este necesară pe site.
Florin Lăzărescu, membru fondator FILIT
Florin Lăzărescu este prozator și scenarist ieșean, membru fondator al FILIT și absolvent al Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A debutat editorial în 2000 cu volumul de povestiri Cuiburi de vâsc, urmat de romanele Ce se știe despre ursul panda, Trimisul nostru special și Amorțire, volumele de povestiri Lampa cu căciulă și Întâmplări și personaje, precum și de cartea pentru copii Puiul de balaur, puiul de zmeu și puiul de om. Cărțile sale au fost traduse în zece limbi.
În cinematografie, Florin Lăzărescu este scenaristul scurtmetrajului Lampa cu căciulă, regizat de Radu Jude și premiat la Sundance, și coscenarist al filmelor O umbră de nor…, prezentat la Cannes, și Aferim!, distins cu Ursul de Argint la Berlinale și cu Premiul Gopo pentru cel mai bun scenariu. Romanul Noaptea plec, noaptea mă-ntorc a primit Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași și Premiul Observator Lyceum pentru Proză în 2022.
Harta Literară, platformă digitală interactivă dedicată cartografierii relației dintre literatură și spațiul urban
Harta Literară este prima platformă digitală interactivă din România dedicată cartografierii relației dintre literatură și spațiul urban. Proiectul a pornit de la București, unde platforma reunește în prezent peste 500 de locuri documentate și peste 1.500 de conexiuni cu opere literare și momente importante din istoria literaturii române. Prin extinderea către Brașov și Iași, alături de Timișoara, proiectul își continuă obiectivul de a construi o rețea națională de orașe literare și de a crea noi moduri de întâlnire între literatură, oameni și spațiul pe care îl locuiesc. Harta Literară este construită pe patru direcții - culturală, educațională, turistică și urbană - și propune ca literatura să nu rămână doar între paginile unei cărți, ci să devină un instrument prin care putem privi altfel orașele României.
Proiectul Harta Literară (www.hartaliterara.ro) este inițiat de Tech and Tonic, un ONG care folosește creativ tehnologia pentru proiecte interdisciplinare și pentru a analiza impactul acesteia în societate. Harta Literară este un proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național.