În context, Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR) este considerată o sursă de risipă bugetară. Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), instituție academică fondată în anul 1935, a aniversat anul acesta 90 de ani de la înființarea sa. Din 1935 și până astazi, Academia a sprijinit cercetarea și a produs știință, iar membrii ei au fost și sunt oameni de știință de prestigiu.
Rezultatele sale științifice – așa cum arată datele de mai jos pentru anul 2024 - sunt remarcabile și în creștere exponențială:
- 3.400 de lucrări științifice în bazele de date Web of Science;- peste 465.000 citări Google Academic ale membrilor care activează în România, plus peste 230.000 ale membrilor de onoare din străinătate afiliați la AOSR;
- locul 3 în România între institutele de cercetare dintr-un total de peste 169, în conformitate cu clasificările internaționale;
- locul 11 în România între universități, institute de cercetare și academii, dintr-un total de peste 150;
- peste 110 manifestări științifice în medie pe an, naționale și internaționale, organizate direct sau sub egidă;
- 13 reviste tip ”Anale ale Academiei Oamenilor de Știință” editate în limba engleză, cu ISSN;
În rândul membrilor AOSR sunt:
- 11 rectori în funcție ai unor universități de prestigiu (Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, Academia de Studii Economice - ASE București, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I" din Timișoara, Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”, Academia Tehnică Militară « Ferdinand I », Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică ”Ion Luca Caragiale” București, Universitatea Transilvania Brașov, Universitatea Dunărea de Jos Galați, Academia Forțelor Terestre Sibiu)
- 29 foști rectori
- 12 foști și actuali Președinți de Institute și Organizatii științifice naționale și internaționale (Uniunea Medicală Balcanică, de exemplu)
- 204 Directori / directori adjuncți, cu funcții de conducere în Institute C-D-I, departamente, Școli doctorale, manageri spitale sau clinici.
Bugetul AOSR este de cca 10 milioane de lei, ceea ce reprezintă cca 1,5% din bugetul alocat Academiei Române
Din acest buget mic, asigurăm în fiecare an și granturi de cercetare post-doctorale pentru cca 50 de echipe de tineri cercetători, cu vârsta sub 40 de ani, printr-o selecție de aprox. 7 la 1.
În perspectiva discutată la nivel politic, de desființare a AOSR, aceste echipe de tineri cercetători nu vor mai putea să-și realizeze proiectele pe care le-au câștigat.
„În ceea ce privește faptul că – așa cum s-a afirmat uneori public – AOSR este o „sinecură” pentru persoane controversate, menționăm că afirmațiile se referă la membri care fie nu primesc nici o remunerație de la noi, fie nu mai sunt membri ai instituției, fie n-au participat la nicio activitate a Academiei.Academia Oamenilor de Știință din România are în derulare două programe naționale, „România Cunoașterii” și RO-SCUD – ”Știință-Cultură-Diplomație”, prin care ne propunem să-i sprijinim pe decidenții politici ai țării, la nivel central și local, prin cristalizarea unor puncte de vedere ale oamenilor de știință față de provocările actuale și de viitor ale României. În cadrul acestor programe, a altor inițiative, dar mai ales în cadrul secțiilor sale, AOSR oferă un spațiu adecvat de dezbatere academică pentru specialiști care nu au academii de ramură (chimie, fizică, științe geonomice etc.) și care nu pot intra în Academia Română.
Academia are numeroase acorduri de cooperare cu instituții din țară și străinătate. Cel mai recent este cel cu Ambasada Albaniei, pentru a sprijini noi țări din Balcani în elaborarea unor proiecte care să contribuie la intrarea acestora în UE. De asemenea, Academia reprezintă la nivel internațional Academiile de Științe care există în multe țări europene (Franța, Suedia etc), pe lângă Academii Regale sau naționale. Spre exemplificare, în martie 2025, AOSR a primit vizita profesorului Alain Fischer, președinte al Academiei de Științe Medicale a Franței, în prezent fiind în proces de finalizare a unui acord de cooperare cu această instituție.Putem concluziona că AOSR este o instituție activă și prezentă în viața academică și științifică a țării. În fiecare săptămână, în AOSR, sunt organizate manifestări și dezbateri de larg interes științific.
Pentru cei care au lucrat în domeniul științific, este cunoscut cât de dificil se construiește o structură academică, universitară sau științifică. Vă rugăm, cu respect, să nu permiteți Distrugerea unei instituții de educație, știință și cercetare, care face parte din istoria contemporană a țării și care a contribuit la dezvoltarea României prin cunoaștere. Ne amintim cu regret că doar regimul comunist a făcut aceasta în anul 1948, marcând o pată neagră în istoria academică a țării”, se arată într-un comunicat de presă.
Cadru legislativ
Academia de Științe din România (ASR) a fost înființată în anul 1935 prin lege. În 1996, la primul congres al oamenilor de știință din România, a fost reorganizată prin hotărâre judecătorească, sub titulatura ”Academia Oamenilor de Știință din România”. Prin Legea nr. 31/2007, AOSR a fost recunoscută ca instituție de utilitate publică de interes național, finanțată de la buget.AOSR este o persoană juridică de drept privat, înregistrată legal, iar existența sa este garantată de hotărârea instanței de judecată, conform O.G. 26/2020. Conform legislației în vigoare, Guvernul nu are competența de a dizolva prin OUG o entitate înființată prin hotărâre judecătorească.Ordonanțele de urgență trebuie să intervină doar în situații extraordinare, conform art. 115 alin. (4) din Constituție. Desființarea sau restructurarea unor instituții academice, fără o dezbatere parlamentară și fără o consultare cu comunitatea științifică, încalcă principiile separației puterilor în stat, ale proporționalității și ale predictibilității legii.În anul 2021, Curtea Constituțională a analizat – la solicitarea Avocatului Poporului – tăierea finanțării pentru AOSR și a considerat că articolul de lege care prevedea aceasta nu este constituțional.
Așadar, desființarea AOSR ar însemna anularea unei hotărâri judecătorești.
AOSR funcționează după un cadru legislativ similar Academiei de Științe Agricole și Silvice, Academiei de Științe Medicale, Academiei de Științe Tehnice și Academiei de Științe ale Securității Naționale care, la rândul lor, sunt finanțate public.
Este de neexplicat rațiunea pentru care instituții similare ca statut juridic și obiective generale să fie tratate diferit. Este de neînțeles cum s-a propus ca AOSR să fie desființată.Așa cum am amintit mai sus, AOSR se află pe locul 3 în România în prestigiosul clasament internațional Scimago Institutions Rankings (SIR), imediat dupa Academia Română (al cărui buget este ce aprox 60 de ori mai mare) între peste 169 de instituții de cercetare, iar in alt clasament internațional este pe locul 11, în timp ca Academia Română este pe locul 14 in același clasament, iar nici o academie de ramură nu figurează. Contribuțiile sale științifice, publicațiile, proiectele internaționale și promovarea excelenței în cercetare sunt recunoscute de entătățile obiective ale comunității academice.
În concluzie:
„Sunt multe instituții de știință și cultură care par a nu fi necesare în această logică. Să ne întrebăm de ce spunem că avem două biblioteci naționale: Biblioteca Academiei și Biblioteca Națională a României, de ce avem patru Biblioteci Centrale Universitare în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, iar fiecare universitate are propria instituție. De ce avem 40 de biblioteci județene, câte una în fiecare județ. Poate, din economie, ar trebui să le reducem și pe acestea... Sau să reducem știința, cultura și eventual, învățământul, pentru că toate costă iar banii sunt utili la altceva și altora. AOSR își reafirmă dreptul de a exista și a funcționa legal, în interesul comunității științifice și al promovării cercetării românești. Orice măsură care vizează statutul său trebuie adoptată doar prin lege, cu respectarea normelor constituționale și în urma unui proces democratic și transparent”, se mai arată în comunicatul de presă citat.
Conform clasamentului prezentat pe portalul SCImago Journal & Country Rank, care include jurnalele și indicatorii științifici naționali elaborați din informațiile conținute în baza de date Scopus® (Elsevier B.V.), în 19 martie 2025, AOSR ocupă locul 4 în topul instituțiilor de cercetare din România, fără universități.