DCNews Politica Analiză Politică Soarta Guvernului Bolojan, în mâinile CCR. Bogdan Chirieac: Se aruncă țara în haos. N-am niciun fel de îndoială

Soarta Guvernului Bolojan, în mâinile CCR. Bogdan Chirieac: Se aruncă țara în haos. N-am niciun fel de îndoială

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Nicușor Dan se află în aceste momente la Palatul Cotroceni, discutând cu liderii coaliției de guvernare. Șeful statului i-a convocat într-un moment extrem de tensionat, după ce premierul Ilie Bolojan a spus că ar putea demisiona. Coaliția este profund divizată pe mai multe teme sensibile, precum reforma administrației locale și ridicarea plafonării prețurilor la alimentele de bază, iar tensiunile persistă de aproximativ două săptămâni. 

Un plan concret pentru reforma administrației locale, care ar fi trebuit prezentat pe 15 septembrie, nu a fost încă realizat. În plus, decizia Curții Constituționale poate influența direct viitorul guvernului. Mâine, judecătorii CCR se vor reuni pentru a analiza proiectele asumate de guvern în fața parlamentului, în special legea pensiilor speciale, contestată de ÎCCJ. Dacă legea va fi declarată neconstituțională, guvernul lui Bolojan ar putea demisiona, asta pentru că premierul a declarat că, dacă reforma administrației nu va fi aprobată, executivul își pierde legitimitatea. Printre posibilii înlocuitori ai lui Bolojan se numără Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, favoritul liberalilor, și Cătălin Predoiu, actualul ministru de Interne și fost premier interimar după demisia lui Marcel Ciolacu.

Bogdan Chirieac: Dacă se respinge legea în ansamblul ei, atunci Ilie Bolojan va pleca

 

Analistul Bogdan Chirieac a comentat acest subiect într-o intervenție la România TV și a spus la ce ne putem aștepta în zilele următoare.

“Șansa ar fi ca onorabila Curte Constituțională să declare că e în regulă totul cu legea privind mica ciupitură aplicată pensiilor magistraților. Altminteri, domnul Ilie Bolojan va demisiona. Dacă se respinge legea în ansamblul ei, atunci Ilie Bolojan va pleca. Eu cred în cuvântul domniei sale. A spus că va face asta.

În cazul acesta, atât Ilie Bolojan a spus că nu mai are rost acest guvern, cât și Sorin Grindeanu, și Kelemen Hunor. Toți au declarat același lucru, și anume că nu mai are rost să mergem pe acest guvern dacă CCR respinge legea. Înțeleg că liberalii, de 48 de ore, ne spun că "domne, dacă e o chestiune de formă, adică dacă e ok legea și trebuie mutată virgula de pe rândul 2 pe rândul 3 și trebuie să mai treacă odată prin Parlament, atunci premierul nu va demisiona și vom trece legea corectată prin Parlament".

"Se aruncă țara în haos. N-am niciun fel de îndoială"

Totuși, dacă onorabila Curte va da o asemenea decizie de respingere a legii privind pensiile magistraților, atunci se aruncă țara în haos. N-am niciun fel de îndoială. Sigur, se prezintă variante de premieri, dar viitorul premier ce va face? Undeva la 95% din populația țării respinge pensiile speciale. Devine laitmotiv la campania electorală din 2019 încoace. Atunci, PNL a luat multe voturi și a venit Rareș Bogdan să ne spună că desființează pensiile speciale în 30 de zile. La fiecare campanie electorală, problema fundamentală este reprezentată de pensiile speciale. La fiecare campanie promit că le desființează și niciodată nu reușesc.

Deci, și viitorul premier va trebui să încerce să facă același lucru. Unde ajungem cu chestiunea aceasta? Sunt ușor zgâriate pensiile speciale, cele de până acum rămân mai departe exact așa cum sunt, iar vârsta de pensionare se mută de la 48 de ani, peste 10 ani, la 65. Ok, o să vedem până atunci”, a declarat Bogdan Chirieac.

Știri similare din categoria Analiză Politică Vezi toate articolele