Robert Cazanciuc a vorbit despre două demersuri menite să consolideze legătura dintre România și comunitățile din diaspora, respectiv Constituția României pe înțelesul copiilor și un proiect legislativ privind cetățenia română.
Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, actual senator, a explicat la macro-dezbaterea din cadrul proiectului „DIASPORA CREATIVĂ – GÂNDURI PENTRU ACASĂ’’, intitulată ,,Diaspora, resursă strategică pentru dezvoltarea și modernizarea României’’, cum poate fi consolidată legătura dintre România și comunitățile sale din afara granițelor.
Robert Cazanciuc a vorbit despre Constituția României, pe care a ,,tradus-o’’, pe înțelesul copiilor, dar și despre o inițiativă legislativă privind cetățenia română pentru familiile românilor stabiliți în străinătate.
VIDEO
Constituția pentru copii și tineri
”Doresc să vorbesc despre o inițiativă legislativă, însă domnul Radu Cosma (n.red. Director, Direcția Proiecte și Acțiuni, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni) mi-a adus aminte de o carte pe care am scris-o acum câțiva ani. Am transmis-o Departamentului Românilor de Pretutindeni. Am tradus, pe înțelesul copiilor Constituția României, numită Constituția pentru copii și tineri... de toate vârstele.
Am trimis-o Departamentului, la vremea respectivă, apropo de dorința de a-i vedea pe copiii născuți în alte state vorbind limba română. Este o carte scrisă pentru copii de 12 - 14 ani, are text, imagine, desene și poate fi un instrument foarte util, de exemplu, la școlile de duminică, de a-i învăța pe copii limba română, dar și ce înseamnă valorile românești. M-aș bucura să aflu că este utilizată în școlile românești din străinătate, pur și simplu, ca element de identitate”, a zis Robert Cazanciuc.
Legătura dintre România și comunitățile sale din afara granițelor poate fi consolidată printr-o lege, care să răspundă unei nevoi reale
”Una dintre temele de dezbatere, respectiv Cum poate fi consolidată legătura dintre România și comunitățile sale din afara granițelor? Cum poate fi, din perspectiva de parlamentar, poate printr-o lege, care să țină cont de nevoile reale. Avem o lege trecută cu unanimitate de voturi în Camera Deputaților. Se întâmplă destul de rar ca o inițiativă legislativă să treacă unanim de ambele camere. Asta înseamnă că ea răspunde unei nevoi reale.
Prin urmare, indiferent de opțiunea politică, este foarte greu să te opui. Cheia succesului unei legi este să răspundă unei nevoi reale. Prin discuțiile cu prieteni și colegi am aflat de mâhnirea unor cetățeni români, care locuiesc de foarte mulți ani în străinătate, căsătoriți acolo, că soții sau soțiile nu pot deveni cetățeni români, pentru că nu îndeplinesc condiția de a fi stat un număr de ani în România. Este o condiție, astăzi, pentru cei 5 milioane de români din străinătate, care e aproape imposibilă de îndeplinit. În expunerea de motive a legii, am explicat că cetățenia nu înseamnă doar acea concepție veche de a fi în țară și de a avea control”, a mai spus Robert Cazanciuc.