13 octombrie, Ziua Internațională a Reducerii Riscului la Dezastre

Calendar
Calendar

Astăzi, 13 octombrie, a fost aniversată Ziua Internațională a Reducerii Riscului la Dezastre.

Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului la Dezastre, marcată în anul 2020, are în vedere guvernarea. Potrivit ONU, o bună guvernare în cazul riscului dezastrelor poate fi măsurată în vieţile salvate, numărul redus de persoane afectate de dezastre şi reducerea pierderilor economice.

COVID-19 şi situaţia de urgenţă climatică arată că este nevoie de o viziune clară, de planuri şi de instituţii competente, împuternicite, care să acţioneze pe baza dovezilor ştiinţifice în folosul publicului.

Acest lucru necesită punerea în aplicare a unor strategii naţionale şi locale de reducere a riscului de dezastre până la sfârşitul anului, aşa cum au convenit statele membre ale ONU atunci când au adoptat Cadrul Sendai, în 2015. Trebuie avute în vedere strategii care să abordeze nu doar pericolele unice, cum ar fi inundaţii şi furtuni, dar şi pe cele care răspund la riscul sistemic generat de bolile zoonotice, şocurile climatice şi afectarea mediului. Strategiile naţionale şi locale pentru reducerea riscului de dezastru trebuie să fie multisectoriale, să asocieze politici în domenii precum utilizarea terenurilor, codurile clădirilor, sănătatea publică, educaţia, agricultura, protecţia mediului, energia, resursele de apă, reducerea sărăciei şi adaptarea la schimbările climatice, arată ONU.



Marcarea Zilei internaţionale pentru reducerea riscului dezastrelor a devenit necesară în urma unui apel al Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 1989, pentru a promova o cultură globală a conştientizării riscurilor şi reducerii dezastrelor. Desfăşurată în fiecare an la 13 octombrie, ziua sărbătoreşte modul în care oamenii şi comunităţile din întreaga lume îşi reduc expunerea la dezastre şi sporesc gradul de conştientizare cu privire la importanţa reducerii riscurilor cu care se confruntă, conform ONU. Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor a fost desemnată prin rezoluţia 64/200 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care a decis în 2009, marcarea acestei zile în fiecare an la 13 octombrie.



Înaintea acestei decizii, o altă rezoluţie a Adunării Generale a ONU, 44/236 din 22 decembrie 1989, stabilea ca Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor naturale să aibă loc în cea de-a doua zi de miercuri a lunii octombrie. Ziua trebuia să fie marcată în fiecare an în cadrul Deceniului internaţional pentru reducerea dezastrelor naturale, 1990-1999.


La cea de-a treia Conferinţă mondială a ONU privind reducerea riscului de dezastre, care a avut loc în martie 2015, în Sendai, Japonia, comunitatea internaţională a fost avertizată că dezastrele afectează cel mai mult la nivel local şi au un mare potenţial în a provoca pierderi de vieţi omeneşti şi serioase probleme sociale şi economice. Dezastrele cu debut brusc generează deplasarea a milioane de oameni în fiecare an.



Este necesar, în această situaţie, ca la nivel local, capacităţile să fie consolidate de urgenţă. Cadrul Sendai are în vedere desfăşurarea de acţiuni orientate pentru reducerea riscului dezastrelor, a riscului de dezastre la scară mică şi la scară largă, cauzate de accidente provocate de om sau din cauze naturale, precum şi a celor legate de mediu, a pericolelor şi riscurilor tehnologice şi biologice, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel