EXCLUSIV  Totul despre mielomul multiplu, cu prof dr Daniel Coriu. Academie de Sănătate

Daniel Coriu
Daniel Coriu

Prof dr Daniel Coriu, Medic primar hematolog și președintele CMR, vine la Academia de Sănătate, emisiune realizată de prof dr Irinel Popescu, luni, 29 noiembrie, de la ora 11.00, pentru a ne explica ce este, cum apare și cum se tratează modern și cu succes mielomul. 

„La această nouă ediție a emisiunii Academia de Sănătăte îl voi avea ca invitat pe prof dr Daniel Coriu, șeful Clinicii de Hematologie de la Institutul Clinic Fundeni și UMF Carol Davila București, în același timp și președinte al Colegiului Medicilor din România (CMR).

Discuția o vom face din calitatea domniei sale de hematolog și vom aborda una dintre bolile mai frecvent întâlnite în ultima vreme, care se numește mielom sau plasmocitom.

Abordând această problemă, a mielomului, aș spune că din punct de vedere profesional ea este o boală interesantă, iar pentru cei care au această afecțiune aș vrea să încercăm să spunem ce este mai nou, lucruri care evident au schimbat și viziunea asupra bolii și, aș spune, și prognosticul ei”, a dezvăluit prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii. 

Teoretic, plasmocitomul sau mielomul multiplu este de fapt o tumoră malignă a plasmocitelor care se dezvoltă în țesuturile moi sau în oasele scheletului. Formele scheletice au de obicei alte tumori oculte și frecvent diseminează la mielom multiplu în decursul a 5-10 ani. Formele cu afectare a țesuturilor moi apar de obicei în tractul respirator superior, diseminează rar și sunt vindecate prin rezecție. Cele mai multe cazuri produc paraproteinemie.

Emisiunea va fi trasmisă LIVE, luni, 29 noiembrie, de la ora 11.00, cu reluare de la ora 19.00, pe canalele de Youtube și Paginile de Facebook ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel