Publicat pe 08 Noi 2025 Descoperirea NASA care schimbă tot ce știam despre granițele sistemului solar. Unde se află "infernul"
Publicat pe 31 Iul 2023 Cel mai mare vulcan din Sistemul Solar ar fi fost cândva o insulă într-o mare
Publicat pe 02 Apr 2023 Venus ar fi fost la fel de locuibilă ca Pământul, cu oceane și lacuri. Ce au descoperit cercetătorii
Publicat pe 23 Mar 2023 Obiectul stelar Oumuamua, care a trecut în 2017 prin Sistemul Solar, venea dintr-un alt sistem solar. Premieră pentru astronomi
Publicat pe 31 Ian 2023 Au fost surprinse 4 planete care orbitează o stea aflată la 133 de ani lumină de Pământ / video
Publicat pe 12 Iul 2022 Previziune sumbră, făcută de oamenii de știință. Sistemul solar s-ar putea prăbuși din cauza unei stele trecătoare
Publicat pe 28 Apr 2022 Jupiter şi Venus, spectacol pe cer. Cele două planete vor părea că se ciocnesc
Publicat pe 25 Mar 2022 Nor de praf detectat de astronomi la câţiva ani lumină faţă de Pământ. Ce putem învăţa
Publicat pe 22 Mar 2022 Un start-up francez vrea să faciliteze explorarea spaţială cu ajutorul unei pânze solare
Publicat pe 16 Mar 2021 Oamenii de știință au găsit un meteorit la fel de vechi ca sistemul solar. A călătorit miliarde de ani înainte de ajunge pe Pământ
Publicat pe 18 Dec 2020 O undă radio misterioasă, descoperită de astronomi. Ar putea fi extraterestră
Publicat pe 13 Aug 2020 O planetă cu oceane, găsită în Sistemul Solar. Găzduieşte viaţă extraterestră?
Publicat pe 20 Feb 2020 Rocă rară, căzută în curtea unei case. Datează de la începuturile Sistemului nostru Solar
Publicat pe 14 Ian 2020 "Marea Diviziune'' din interiorul Sistemului Solar, mister elucidat. Cum a apărut
Publicat pe 23 Feb 2018 Jupiter, ”marea pată roșie”. Cea mai mare furtună din Sistemul Solar, aproape de final
Parinti si piticiCopii excesiv de ascultători? 3 semnale de alarmă pe care Freud le-ar fi observat și cum îi poți ajuta să fie ei înșiși
Publicat acum 28 minute Lovitură pentru George Simion: Foști ambasadori americani și un fost guvernator cer SUA să-i retragă viza
Publicat acum 46 minute Steagul roșu, ignorat din nou pe litoral. Un turist a fost salvat de două ori de la înec, o fetiță a ajuns în larg / video
Publicat acum 53 minute Iulian Iancu povestește cum a fost "aruncat în topul penalilor și făcut trădător" pentru că s-a opus scumpirii gazelor în plină iarnă / video
De ce s-a întâlnit Bolojan cu șefa CCR în biroul lui Abrudean. Tehnica exploziei controlate, activată
Probleme uriaşe pentru victimele accidentelor rutiere în instanţă. Prejudiciile se calculează greşit în peste 90% dintre cazuri
Un curcubeu a furat spectacolul pe Dunăre, la Galați, de Ziua Marinei. Imagini inedite de la parada navală/ FOTO
De ce s-a întâlnit Bolojan cu șefa CCR în biroul lui Abrudean. Tehnica exploziei controlate, activată de Val Vâlcu
Ce ar fi spus influencerii lui Bolojan dacă la guvernare erau PSD și AUR când s-a tăiat curentul de Val Vâlcu
O asemănare, două deosebiri între arestarea lui Becali, în 2019, și a procurorului Bucurică, în 2026 de Val Vâlcu