Stresul poate fi transmis de la o persoană la altă, la fel ca o formă de răceală, au descoperit cercetătorii americani, care au observat că acesta poate fi „luat” de la cei din jur, ca o afecțiune contagioasă.
O echipă de psihologi de la Universitatea din Saint Louis a încercat să afle în ce măsură oamenii sunt expuși la „stresul de gradul doi”, conform DailyMail.
În acest sens, cercetătorii au rugat un grup de voluntari să susțină un discurs în public sau să rezolve în minte o problemă de aritmetică în timp ce erau priviți de alte persoane.
Ulterior, aceștia au măsurat nivelurile de cortizol și au analizat o enzimă salivară, asociată cu stresul, atât în cazul voluntarilor participanți la experiment, cât și în cazul observatorilor.
Oamenii de știință au descoperit că reacția la stres a observatorilor era „proporțională cu aceea a voluntarilor și nu era influențată de sex”.
Stresul se poate transmite prin intermediul mai multor factori, cum ar fi tonul vocii, expresiile faciale, poziția corpului și chiar mirosul persoane stresate, a constat echipa de psihologi.
„Am descoperit faptul că, în cazul anumitor persoane apar reacții de stres doar pentru că aestea privesc alți oameni în situații de stres. Acest lucru a fost surprinzător pentru noi”, a declarat Tony Buchanan, profesor la Departamentul de Psihologie al Universității din Saint Louis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News