Soldaţi răniţi - noutăţi. A fost transportat în Germania

Unul dintre cei opt militari români răniţi în Afganistan, Ionescu Marius Valentin, a fost transportat la un spital din Germania pentru investigații medicale suplimentare.

Unul dintre cei opt militari români care au fost răniţi în Afganistan a fost transportat la un spital din Germania, pentru investigații medicale suplimentare și tratament de specialitate.  Starea lui de sănătate este stabilă, anunţă autorităţile.

Plutonierul major Ionescu Marius Valentin, rănit în Afganistan împreună cu alți șapte colegi, a fost transportat astăzi, 1 mai, la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania. Acesta a suferit răni la membrul superior drept, fiind internat, inițial, la spitalul militar din Kandahar.

Ceilalți șapte militari din Batalionul 30 Protecția Forței 'Vulturii Carpaților', răniți și ei în incidentul produs luni, 30 aprilie, au fost externați, s-au întors în campusul batalionului românesc, unde rămân sub supravegherea echipei medicale a detașamentului.

[citeste si]

Cei opt soldaţi români au fost ţinta unui autovehicul capcană

Cei opt militari din Batalionul 30 Protecția Forței 'Vulturii Carpaților' din Câmpulung Muscel au fost răniți luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ținta unui autovehicul capcană (VBIED — Vehicle-Borne Improvised Explosive Device).

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie — august 2018. Misiunile sunt, în principal, de asigurare a protecției forței din Baza Aeriană Militară Kandahar și de instruire, consiliere și asistență a Forțelor Naționale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 și 2007) și Afganistan (în anul 2008).

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alți aproximativ 300 fiind desfășurați în operații sub comandă/mandat NATO, UE, ONU și OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 29 de militari și-au pierdut viața și alți peste 185 au fost răniți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel