Satu Mare: Tabără de cultură şi civilizaţie pentru copii români din Ucraina şi Republica Moldova

Un grup de 14 copii români din Ucraina şi Republica Moldova participă, timp de cinci zile, la o tabără de cultură şi civilizaţie în judeţul Satu Mare, scopul acţiunii fiind de întărire a relaţiilor cu comunităţile româneşti de dincolo de frontiere.

Director adjunct al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Satu Mare, principalul organizator al evenimentului, Felician Pop, a declarat joi, pentru AGERPRES, că mulţi dintre copiii respectivi nu au fost niciodată în România, iar acum au ocazia să vadă o parte din ţară, dar să şi afle multe lucruri.

"Tabăra este făcută ca o impulsionare şi o întărire a relaţiilor cu românii de acolo. Îi aducem să vadă ce e România, mulţi dintre ei n-au fost niciodată şi vrem să le arătăm ţara noastră. Totodată, facem schimburi de experienţă, strângem legăturile, le ţinem cursuri de cultură şi civilizaţie, le arătăm obiectivele din judeţ. Mulţi dintre ei sunt artişti, avem şi seri culturale, le arătăm tradiţiile şi obiceiurile", a declarat Felician Pop.

În perioada taberei (7-11 august), copiii vor vizita zona Oaşului, Muzeul Ţării Oaşului şi municipiul Satu Mare.

Toate costurile sunt asigurate de către organizatori, CJCPCT Satu Mare, Asociaţia Culturală "Sătmărenii" şi Asociaţia "Pro Basarabia". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel