Rusia: Creştere a radioactivităţii pentru scurt timp, după explozia la un centru pentru testarea rachetelor balistice

Primăria oraşului Severodvinsk a informat cu privire la o 'creştere pentru scurt timp' a radioactivităţii după explozia produsă joi la o bază de lansare a rachetelor în regiunea Arhanghelsk (nord-vestul Rusiei), în timpul testării unui motor de rachetă pe bază de combustibil lichid, deflagraţia fiind urmată de un incendiu, potrivit AFP, Reuters, RBC şi postului de radio Govorit Moskva. 

Potrivit primăriei, în jurul orei locale 11:40, senzorii sistemului automatizat de monitorizare a radiaţiilor şi condiţiilor meteorologice din Severodvinsk au înregistrat o creştere pe termen scurt a nivelului de radiaţii. 'Senzorii din Severodvinsk au înregistrat o creştere pentru scurt timp a radioactivităţii. Nivelul de radioactivitate a revenit în prezent la normal', a indicat primăria într-un comunicat. Anterior, Ministerul Apărării rus asigurase că 'nu există niciun fel de contaminare radioactivă' şi că 'nivelul este normal'.

Într-un comunicat transmis agenţiilor de presă ruse, Ministerul Apărării de la Moscova specificase că un accident a avut loc, joi, în timpul testării unui 'motor de rachetă cu propulsie lichidă'. Potrivit acestuia, doi 'specialişti au decedat în urma rănilor', iar alte şase persoane au fost rănite în explozie. Potrivit presei ruse, incidentul s-a produs la centrul de teste 'Nionoks' (nr.45) care face parte din baza navală rusă de la Marea Albă, în apropiere de Severodvinsk. Acest centru a fost creat în 1954 pentru testele cu rachete balistice şi de croazieră cu lansare de pe mare.

Conform RBC, care citează martori oculari, incidentul s-a produs în localitatea Nionoks, în apropierea căreia se află centrul de testare a rachetelor balistice pentru submarine nucleare. Serviciile de urgenţă au confirmat creşterea nivelului de radioactivitate la Nionoks. În total ar fi fost rănite în jur de 15 persoane, dintre care cinci sunt în stare gravă. Săptămâna aceasta, armata rusă s-a confruntat deja cu un incendiu la un depozit de muniţii în regiunea Krasnoiarsk, în Siberia, care a provocat explozii impresionante, fragmente de obuze căzând la o distanţă de mai mulţi kilometri în jur, incidentul soldându-se cu un mort şi cel puţin opt răniţi. O altă explozie s-a produs tot săptămâna aceasta la un depozit de muniţii din Krasnodar, sudul Rusiei, aminteşte AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel