€ 5.0987
|
$ 4.3229
|
Curs valutar: € 5.0987
|
$ 4.3229
 

România, prima în UE. Vezi la ce
Autor: Căloiu Oana

Autoritățile de la București intenționează să modifice legea în vigoare referitoare la firmele intrate în Arin Stănescu a declarat pentru ziarul Bursa că România va fi prima țară din UE care va avea un Cod al Insolvenței, întrucât în acest moment, în niciuna dintre țările UE nu exis­tă o astfel de organizare legislativă în domeniul insolvenței.

"Codul Insolvenței va cuprinde tot ceea ce înseamnă legislație în domeniu, atât pe partea de preinsolvență, cât și pe partea de insolvență, va cuprinde și Legea Falimentului Bancar și Legea Insolvenței Societăților de Asigurare, mai puțin regulamentul 1346/2000 al Consiliului și Comisiei Europene și Legea insolvenței persoanelor fizice", a declarat Stănescu pentru sursa citată.

În prezent, se lucrează la prima variantă a Codului Insolvenței, ce va fi gata până la finalul lunii martie. La măsura legislativă lucrează un grup de experți format dintr-un consorțiu (PricewaterhouseCoopers - Stănescu, Miloș, Dumitru & Asociații - David și Baias - Universitatea din Timișoara), la care participă și Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor prin ANAF și Asociația Română a Băncilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul