Rodica Nassar, secretar de stat în Ministerul Sănătății, continuă să șocheze.
După ce a luat parte la Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate unde Olivia Steer a fost premiată și nu a avut nicio reacțe în momentul în care vedeta a urcat pe scenă să-și ia distincția, acum social-democrata pozează în ghiocel.
[citeste si]
Rodica Nassar a spus că abia astăzi a aflat cine este Olivia Steer. Deși este secretar de stat în Ministerul Sănătății, iar soția lui Andi Moisescu este o voce foarte cunoscută pentru că sugerează că ar trebui să ne tratăm cu mușețel, până acum... nu auzise de ea. Dar de astăzi, gata! Rodica Nassar s-a enervat și a transmis că scandalul declanșat în urma participării la Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate este adevăratul premiu pentru Olivia Steer, în sensul că i-a adus... celebritatea. Rodica Nassar a mai spus că datorită ei, organizatorii evenimentului i-au retras recunoașterea.
Steer, fără premiu
"În urma reacțiilor mele și ale altor invitați, organizatorii evenimentului i-au retras Olivier Steer premiul! Cu această ocazie am aflat și eu cine este această doamnă, ce idei promovează și de care desigur mă delimitez! Cred că pentru ea adevăratul premiu este publicitatea care i s-a făcut astăzi!", a fost mesajul transmis de Rodica Nassar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu