EXCLUSIV  Prof Dr Adrian Streinu-Cercel: Pericolul bolilor infecțioase, la Academia de Sănătate

Dana Lascu / 05 mai 2019 / 19:22 Salveaza PDF Comentarii
Prof.Dr. Adrian Streinu-Cercel, reputat specialist în boli infecțioase. Foto: DC MEDICAL
Prof.Dr. Adrian Streinu-Cercel, reputat specialist în boli infecțioase. Foto: DC MEDICAL

Prof.dr. Adrian Streinu-Cercel va explica mâine, 6 mai, de la ora 11.00, într-o ediție de excepție a emisiunii Academia de Sănătate, care este pericolul dat de bolile infecțioase în România. Va vorbi despre meningită, hepatite, infecții nosocomiale, dar și despre vaccinuri și rezistența la antibiotice. Emisiunea va fi transmisă simultan, de DC News și DC Medical, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale celor două publicații.

Prof.dr. Adrian Streinu- Cercel, reputat medic infecționist, vine mâine, 6 mai, la Academia de Sănătate, într-o rară apariție în presă.

Cunoscutul specialist, care este profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București și director general a Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală, va vorbi despre subiecte fierbinți, de actualitate, în țara noastră.

 

Meningita meningococică și rezistența la antibiotice

Spre exemplu, expertul de talie mondială ne va explica recentele cazuri de meningită meningococică diagnosticate în România, dintre care unul, din păcate, s-a soldat cu decesul unei fete de doar 15 ani.

Cum au apărut aceste cazuri, de ce sunt atât de grave și care este pericolul real de declanșare a unui focar sau a unei epidemii, vom afla de la specialistul în boli infecțioase.

Invitatul profesorului dr. Irinel Popescu va vorbi și despre gravitatea rezistenței la antibiotice: cum ne afectează pe fiecare dintre noi, fie că suntem bolnavi sau nu, și ce putem face ca să o evităm.

Virusurile hepatitice și infecțiile nosocomiale

Apoi, prof.dr. Streinu-Cercel va vorbi despre evoluția virusurilor, în mod special ale celor care dau hepatitele. Pentru că în ultimii ani, în România, au apărut cazuri de hepatită E, date de un virus care a fost descoperit pe partea cealaltă a lumii.

Cât de gravă este situația, cum se transmite acest virus și ce instrumente avem la îndemână pentru a evita înmulțirea cazurilor - așa cum s-a întâmplat, spre exemplu, în cazul hepatitei C -, ne va spune profesorul.

Nu în ultimul rând, specialistul va vorbi despre infecțiile nosocomiale: de unde și de ce apar, cum se transmit, de ce sunt atât de grave și ce trebuie să faci ca să eviți extinderea lor.

Emisiunea Academia de Sănătate de luni, 6 mai, va fi transmisă de la ora 11.00, simultan, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale pe DC News și DC Medical.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28